Aproape 60% dintre persoanele implicate într-o relaţie recomandă partenerului de viaţă să slăbească, acestea referindu-se nu doar un kilogram sau două, ci la peste şase kilograme, în timp ce 80% dintre oameni şi-ar dori ca partenerii lor să renunţe la fumat.
Potrivit unui studiu realizat de British Heart Foundation, 58% dintre persoanele participante la această cercetare consideră că cea mai bună modalitate de a-şi încuraja şi motiva partenerul este de a-i cere direct, fără menajamente, să facă un anumit lucru, informează dailymail.co.uk.
O altă cercetare, publicată în revista Heart Matters, arată că un sfert din cele 1.426 de persoane intervievate şi-ar dori ca partenerul de viaţă să renunţe la consumul de alcool. Doar trei procente dintre cei intervievaţi spun că şi-ar recompensa partenerul de viaţă pentru că a ales să îşi schimbe obiceiurile, în timp ce mai puţin de un procent dintre aceştia spun că oferă ceva la schimb pentru schimbarea obiceiurilor partenerului.
Rezultatele studiilor vin la puţin timp după ce Weight Watchers a dat publicităţii o statistică potrivit căreia 43% dintre britanici mănâncă mai mult decât ar trebui. Potrivit datelor, un britanic ajunge să mănânce anual aproximativ 1.270 de kilograme de alimente - echivalentul greutăţii unei echipe de fotbal sau a 14 pui de elefant. Cantitatea este cu 384 de kilograme mai mare faţă de necesarul de alimente pe un an al unei persoane.