în condiţiile în care peste 75% dintre ei au recurs la această practică cel puţin o dată pe săptămână, potrivit unui studiu publicat joi.

97% dintre medicii britanici spun că au prescris "placebo impur", adică tratamente sau analize fără efecte cunoscute asupra bolii în cauză, precum administrarea de antibiotice pentru a lupta contra virusurilor, în condiţiile în care aceste medicamente acţionează doar asupra bacteriilor.

Pentru a-şi trata pacienţii, aproximativ 12% dintre medici recunosc că au folosit "placebo pur", aducă tratamente care nu conţin molecule farmaceutice, precum suplimente din zahăr sau soluţii saline, potrivit acestui studiu realizat de cercetătorii de la universităţile britanice Oxford şi Southampton.

Medicii cred că aceste tratamente de tip placebo "pot să îi ajute pe pacienţi", provocând "efectele unui tratament psihologic", explică Jeremy Howick, unul dintre autorii studiului, realizat pe un eşantion de 783 de medici generalişti.

"Efectul placebo eliberează analgezice naturale în sistemul nervos", completează colegul său George Lewith, considerând că "stigmatul asociat cu placebo este iraţional" şi îndemnându-i pe cercetători să realizeze studii ştiinţifice despre "placeboul etic şi economic".

Potrivit Autorităţii de reglementare a medicilor britanici, recurgerea la placebo este etică doar în cazul testelor clinice: placebo permite în acest caz compararea efectelor unui tratament specific, între pacienţii care primesc medicamente şi pacienţii care primesc placebo.

"Prescrierea unui placebo implică înşelarea pacientului, pentru că, pentru maximizarea efectului, pacientul are nevoie să creadă că falsul medicament este real", se afirmă într-un comunicat emis joi de Asociaţia medicală britanică, organismul profesional al medicilor din această ţară.