Robert Downey Jr. ocupă prima poziţie în topul celor mai profitabili actori de la Hollywood, alcătuit în fiecare an de revista Forbes, informează lefigaro.fr.

Robert Downey Jr. a reuşit această performanţă cu un singur film în acest an: "The Avengers". Această peliculă, care aduce pe marele ecran mai mulţi super-eroi ai companiei Marvel, a obţinut încasări totale de peste 1,5 miliarde de dolari.

Robert Downey Jr

 

Pentru a alcătui acest clasament, editorii revistei Forbes se bazează pe încasările obţinute în 2012 de filmul în care actorul avut în vedere joacă rolul principal.

"The Avengers" este filmul cu cel mai mare box office mondial, iar Robert Downey Jr., alias "Iron Man", este considerat de Forbes ca fiind personajul cel mai popular din întregul grup de super-eroi din această peliculă.

Topul 10 al celor mai rentabili actori de la Hollywood este alcătuit în principal din staruri de blockbustere SF pentru adolescenţi.

Pe locul al doilea în acest clasament se află eroina din "Twilight", actriţa americană Kristen Stewart, liderul topului din 2011.

Cele două filme în care a putut fi văzută actriţa în acest an au generat încasări de 1,2 miliarde de dolari. O mare parte din această sumă a fost adusă de ultimul film din seria "Twilight" (779 milioane de dolari). Acestei sume i se adăugă încasările de 396 milioane de dolari generate de pelicula "Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător".

Christian Bale, interpretul personajului Batman în cel mai recent film al acestei francize, ocupă locul al treilea. Filmul "The Dark Knight Rises" a avut încasări mondiale de 1.08 miliarde de dolari în 2012.

Actorul Daniel Craig se află pe locul al patrulea. Filmul în care a putut fi văzut starul britanic în acest an, "007: Coordonata Skyfall", a obţinut încasări de 951 milioane de dolari.

Robert Pattinson, un alt star al francizei "Twilight", ocupă poziţia a cincea, graţie încasărilor de 779 de milioane de dolari generate de ultimul film din această franciză. Spre deosebire de Kristin Stewart, actorul britanic nu a avut un alt succes de box office în 2012, întrucât cele două filme în care a jucat "Cosmopolis" şi "Bel Ami" au fost fost eşecuri de casă.

Topul 10 al celor mai profitabili actori de la Hollywood este completat, în ordine, de Taylor Lautner, Andrew Garfield, Jennifer Lawrence, Will Smith şi Mark Wahlberg.