Arena are o capacitate de 150.000 de locuri și se întinde pe o suprafață de peste 207.000 metri pătrați.
Stadionul, inaugurat la 1 mai 1989, este folosit în principal pentru desfășurarea Festivalului Arirang, un spectacol grandios artistic și de gimnastică ce începe, de obicei, la începutul lunii august și se termină în jurul datei de 10 septembrie. În plus, Stadionul Rungrado este și gazda unor meciuri de fotbal și a unor competiții de atletism.
Stadionul a împrumutat numele insulei Rungrado, aflată pe râul Taedong, pe care este amplasat. Forma arenei cu 16 arcade este menită să imite o magnolie ce înflorește. În apropierea acestui stadion se află Stadionul Kim Ir Sen, care poate găzdui un număr maxim de 50.000 de spectatori.
Pe plan mondial, stadionul din Phenian este urmat de cel din Michigan, SUA, a cărui capacitate este de ''doar'' 109.901 locuri. Pe poziția a treia se află o altă arenă americană, Beaver Stadium, cu 107.282 locuri. Cel mai mare stadion din Europa este Camp Nou, casa celor de la FC Barcelona, cu aproape 100.000 de locuri.