Aproximativ 200 de bărbaţi din Indonezia îşi pun viaţa în pericol în fiecare zi în timp ce extrag zăcăminte de sulf din vulcanul activ Ljen, riscând, pentru doar 3 lire pe zi, să nu ajungă să trăiască până la 30 de ani.

Bărbaţii petrec zilnic până la 12 ore înconjuraţi de o pătură groasă de fum, la doar câţiva metri de cel mai mare lac cu acid sulfuric din lume.

Indonezia

Indonezia

 

În fiecare dimineaţă, cei 200 de mineri urcă 2.000 de metri până la craterul vulcanului activ înainte să coboare în golul încins al acestuia pe nişte cărări abrupte şi periculoase, scrie Daily Mail.

Aceştia cară coşuri cu sulf galben întărit cu greutatea între 70 şi 90 de kilograme, pe un drum abrupt şi stâncos aflat pe suprafaţa craterului, de aproximativ zece ori pe zi.

Indonezia

Indonezia

 

Aerul şi fumul toxic pot fi fatale dacă sunt inspirate pentru prea mult timp, dar munca trebuie să fie continuată pentru a îndeplini cererea pentru substanţă de la companiile de ulei şi de detergenţi. Sulful este o sursă naturală de acid sulfuric, folosit de rafinăriile de ulei şi în industria detergenţilor şi a fertilizatorilor.

Fotograful britanic Mark Taylor, de 48 de ani, a călătorit în Indonezia pentru a surprinde condiţiile extreme pe care le înfruntă minerii.Taylor, fiica lui, Siena, de 10 ani, şi partenera lui, Miriam Da Costa Machado, au vizitat Indonezia cu scopul documentării.

Indonezia

Indonezia

 

Fotograful a spus că aburii de sulf puteau fi simţiţi încă din timpul urcării de o oră pe pantele vulcanului.

"Dacă te uitai în sus puteai vedea gazul, iar în anumite momente stratul era atât de gros încât bloca soarele", a spus fotograful. "Când am ajuns în vârf am putut vedea că muncitorii nu purtau foarte multe echipamente de protecţie. Unii dintre ei aveau măşti gata să se destrame, iar alţii purtau doar eşarfe sau tricouri strânse în jurul feţei."

La un moment dat vântul şi-a schimbat direcţia şi Taylor şi partenera lui s-au trezit înconjuraţi de fum, fotograful britanic spunând că în acel moment s-au temut cu adevărat pentru vieţile lor: "Fumul ne ardea pe gât şi am ieşit de acolo doar datorită unui miner care a strigat după noi."

"Lucrează acolo toată ziua şi vând sulful pentru un salariu derizoriu, pentru care noi nici nu ne-am ridica din pat", a mai povestit Taylor despre muncitorii indonezieni.

Gazele vulcanice, care traversează o reţea de ţevi ceramice, pot provoca probleme la inimă şi la ochi.

Apa lacului din apropierea vulcanului Ljen, plin cu acid sulfuric, are un pH de 0,5 - aproximativ aceeaşi valoare pe care o are şi acidul bateriei de maşină. Întins pe o suprafaţă de 1 kilometru, lacul cu acid de culoare turcoaz este situat la vest de vulcanul Gunung Merapi, cel mai înalt punct al complexului vulcanic Ljen.