Concertul de 25 de minute "Music for Hope", susţinut de tenorul italian şi transmis în direct a ajuns până la 2,8 milioane de vizualizări concomitent, cea mai mare audienţă simultană din istoria YouTube atinsă de un concert de muzică clasică, a anunţat miercuri canalul, potrivit Reuters.
Înregistrarea video a acumulat peste 28 de milioane de vizualizări din toată lumea în primele 24 de ore, iar joi dimineaţă avea peste 36 de milioane de vizualizări.
Bocelli, care a interpretat o selecţie de cântece religioase, arii de operă şi o versiune a "Amazing Grace", a declarat că a dorit ca acest concert să îi aducă laolaltă pe oamenii aflaţi în izolare din cauza coronavirusului. "Să ne rugăm, în casa Domnului şi în ziua celei mai importante sărbători creştine, ca să putem depăşi cât mai repede această perioadă dramatică şi să pornim cu o nouă conştiinţă pentru a ajunge la un nou mod de a avea grijă de aproapele şi de planeta noastră", a spus tenorul italian.
Concertul, în care Bocelli a cântat într-o catedrală goală și la care a mai fost prezent doar un organist, a fost precedat de imagini filmate cu drona în care se puteau vedea străzile şi pieţele părăsite din Milano şi din faţa Domului, care datează din secolul al XIV-lea.
Vezi și: Vin Diesel se pregătește să lanseze albumul de debut muzical