Potrivit unui studiu efectuat pe câteva mii de femei şi bărbaţi cu vârsta de peste 50 de ani, de cercetătorii americani de la University of Southern California, persoanele care aveau o dietă bazată predominant pe produse de origine animală prezentau un risc de două ori mai mare de deces prematur decât cele care consumau proteine animale în cantităţi mai reduse, informează dailymail.co.uk.

Aceste persoane aveau o probabilitate de patru ori mai mare de a deceda din cauza cancerului, ceea ce poate fi comparat cu riscurile la care se expun fumătorii.

Oamenii de ştiinţă americani susţin că proteinele din carne, brânză, ouă şi alte produse animale "hrănesc" celulele canceroase şi accelerează îmbătrânirea celulelor corpului.

Aceştia recomandă ca persoanele cu vârsta de peste 50 de ani să reducă aportul de proteine de origine animală şi să îşi asigure rezerva de proteine din peşte, fasole şi leguminoase.

Cu toate acestea, vestea bună este că această restricţie alimentară nu durează la nesfârşit, deoarece proteinele de origine animală sunt benefice pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, care au nevoie de mai multe astfel de nutrimente pentru a combate slăbiciunea organismului.

Cercetătorii americani recomandă ca o persoană cu vârsta cuprinsă între 50 şi 65 de ani, cu o greutate de aproximativ 55 de kilograme, să consume aproximativ 45 de grame de proteine pe zi - echivalentul a două cotlete de porc.

Studiul a fost realizat pe fondul a numeroase avertizări privind pericolul consumului de carne roşie şi procesată. Profesorul Valter Longo, de la University of Southern California, a urmărit legătura dintre dietele a aproximativ 6.400 de americani şi starea lor de sănătate, într-un interval de 18 ani.

Cercetătorii americani consideră că proteinele de origine animală ar putea avea un rol nociv, deoarece "hrănesc" un hormon numit IGF1, care, pe lângă faptul că ajută la creşterea corpului, alimentează celulele canceroase şi accelerează procesul de îmbătrânire.

Profesorul Valter Longo recomandă persoanelor de toate vârstele să îşi asigure rezerva de proteine din peşte, fasole şi leguminoase.