Reacţia acestora i-a depăşit însă aşteptările şi, în câteva zile, donaţiile au ajuns la zeci de mii de dolari.
Kickstarter este o platformă de crowdfunding, o formă de strângere de fonduri în mediul online, care are ca scop finanţarea proiectelor creative care au dificultăţi în a obţine sponsorizări. Oricine este interesat de ideile prezentate poate să doneze, însă doar proiectele care provin din Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Olanda sunt eligibile.
Pionierii trebuie să îşi aleagă o dată limită până la care pot fi făcute donaţii şi o suma minimă de care au nevoie pentru a-şi pune ideile în aplicare.
Dacă ţinta nu este atinsă până la expirarea termenului, banii nu sunt retraşi din conturile donatorilor şi proiectul este anulat. În cazul în care strângerea de fonduri reuşeşte, Kickstarter taxează 5% din suma obţinută, compania care procesează tranzacţiile reţine 3-5%, iar restul banilor ajung în mâinile iniţiatorului, care e obligat să îşi ducă proiectul la bun sfârşit.
Inspirat de succesul atâtor proiecte (până acum, 44% dintre strângerile de fonduri au fost finalizate cu succes), americanul Zack Danger Brown a cerut ajutorul utilizatorilor pentru o cauză ieşită din comun. Brown a cerut bani pentru a cumpăra ingredientele necesare unei salate de cartofi.
"Cineva m-a întrebat dacă am făcut vreodată salată de cartofi şi nu i-am putut răspunde afirmativ. Aşa că mi-am îndreptat atenţia spre Kickstarter ca să schimb acest lucru", spune el pentru Buzzfeed. Americanul a stabilit o ţintă de doar zece dolari şi a specificat că nu ştie exact ce fel de salată vrea să facă, urmând să ia o decizie pe parcurs.
Brown a stabilit şi o serie de recompense pentru donatori, în funcţie de suma oferită. Pentru un dolar, numele donatorilor e publicat pe site şi rostit cu voce tare în timpul preparării salatei, pentru doi dolari aceştia primesc şi o fotografie, iar pentru cinci dolari, doritorii pot alege un ingredient care să fie adăugat la reţetă şi primesc şi o porţie, la final.
Cea mai mare recompensă, oferită în cazul unei donaţii de cincizeci de dolari, include şi o carte de bucate cu reţete de salate de cartofi, inspirate de toţi cei care s-au implicat în proiect.
Reacţia utilizatorilor a depăşit însă toate aşteptările, iar fondurile au început să vină din toate colţurile lumii. "Mi-am propus să strâng zece dolari. Mă gândeam că aş putea obţine, probabil, douăzeci", spune Brown. Miercuri, donaţiile ajunseseră la mai mult de 35.000 de dolari americani, iar termenul expiră abia pe 2 august 2014.
Prepararea salatei s-a transformat deja într-un eveniment, la care Zack Danger Brown i-a invitat pe toţi cei care au trimis mai mult de zece dolari. "Bucătăria mea e mult prea mică. Va trebui să închiriez o sală ca să pot să îi primesc pe toţi", a mai spus el.
Zach Danger Brown trebuie acum să-şi ducă planul la bun sfârşit pentru a nu îi dezamăgi pe cei peste 3.000 de donatori care i-au adus zeci de mii de dolari. Ca orice iniţiativă nouă, proiectul americanului implică însă şi riscuri. "N-am mai preparat salată de cartofi niciodată. S-ar putea să nu fie atât de bună", spune el.