Retailul online a devenit indispensabil nu numai consumatorilor, care, astfel, salvează timp și bani, dar și companiilor care au acces la mult mai mulți clienți decât ar fi avut prin intermediul comerțului tradițional.

Înrolarea în eMAG Marketplace aduce nu numai deschidere către mult mai mulți clienți din toată țara, dar și către piețe internaționale. Ca urmare, creșterea vânzărilor și a profitului vine de la sine.

Sentexim este o firmă care și-a început activitatea în 1992, prin comercializarea articolelor de menaj, în special din melanină, într-o perioadă în care începuseră să se dezvolte și în România primele magazine, care ulterior au devenit marile rețele comerciale de astăzi.

”De la înființare și până în 2014, compania s-a concentrat exclusiv pe vânzare B2B, fără a aborda vânzarea online. Tranziția către online a fost treptată, pentru noi nu a fost ușor să intuim care va fi traiectoria, dar totul a pornit de la plăcerea reală de a face comerț, dublată de viziune, de capacitatea de a descoperi noi oportunități și de intuiția fondatorului firmei, Mihai Rusu. El este cel care a trasat liniile de business în faza de început și, deși momentan accentul este pe online, direcțiile trasate de el încă ne ajută foarte mult și în prezent”, explică Costin Niculescu, director marketing Sentexim.

Citește mai multe pe stirileprotv.ro