Aceştia au inventat ideea de hotel pentru oamenii fără locuinţă, iar camerele acestui stabiliment sunt cu adevărat inedite.
Principalul motiv pentru lansarea acestui tip de ”hotel” este acela de a strânge fonduri pentru ajutorarea oamenilor străzii, notează The Sun.
Vizitatorii au de ales între una dintre cele zece ”camere” puse la dispoziţie de hotelul oamenilor străzii, mai exact aceste camere fiind de fapt aşezări diverse din oraşul Goteborg, Suedia.
Camerele în sine sunt locaţii în care de cele mai multe ori oamenii străzii sunt nevoiţi să doarmă.
Costul pe noapte pentru o astfel de ”cameră” este de 11 euro.
Printre locurile oferite doritorilor se numără un spaţiu într-un parc în care este aşezată o saltea veche, o cameră dezafectată cu un pat pe măsură şi un soi de hamac suspendat sub podul unui mic port din Goteborg.
Deşi nu foarte mulţi curioşi sunt dispuşi să încerce condiţiile din hotelul oamenilor străzii, banii strânşi sunt direcţionaţi către un fond prin care sunt ajutaţi cei 3400 de oameni ai străzi din orăşelul suedez.
Toată ideea acestui hotel a fost lansată de jurnaliştii de la ziarul Faktum.
”Nu credem că politicienii fac cât trebuie pentru a ajuta. Această campanie îşi propune să aducă aminte de sărăcia unora şi simplitatea prin care oricine vrea să îi ajute pe aceşi oameni o poate face”, a declarat, potrivit sursei citate, Aron Israelson.