Arhitectul britanic Zaha Hadid vrea să demareze procedurile legale după ce complexul Wangjing Soho, dezvoltat de aceasta în Beijing, a fost imitat de "arhitecţi pirat" în oraşul chinezesc Chongqing.
"Vom cere ca imitatorii să oprească imediat construcţia, să schimbe exteriorul clădirii, să ofere scuze publice şi o compensaţie", a declarat Nigel Calvert, avocatul arhitectului.
Se pare că versiunea clonată va fi terminată înaintea celei originale. Dezvoltatorii proiectului spun însă că s-au inspirat de la pietrele râului Yangtze, şi nu din clădirea din Beijing.
Conform unui avocat, este posibil ca arhitectul reclamant să primească compensaţii materiale, dar clădirea care imită proiectul nu va fi demolată.
În anii '90 însă, o imitaţie a capelei franceze Ronchamp a fost demolată dintr-o localitate chineză.
În China există imitaţii ale altor monumente celebre din lume: o replică a Turnului Eiffel a fost construită în Tianducheng, iar o versiune a Tower Bridge din Londra apare în Suzhou. Modelul chinezesc al podului are de două ori mai multe turnuri decât cel original, însă îi lipseşte mecanismul de ridicare.
În oraşul Tianjun a fost construită o replică a Manhattan-ului din New York, care include centrele Rockefeller şi Lincoln şi chiar râul Hudson.
Oraşul Tamisa se află la o distanţă de 30 de kilometri de Shaghai şi este replica fidelă a unui orăşel britanic, de la clădiri până la cabinele telefonice roşii şi replici ale gărzilor regale.
În încercarea de a explica motivele pentru care chinezii imită clădirile celebre, arheologul Jack Carlson spune că acestea sunt de fapt tentative de a arăta supremaţia Chinei.