Podul Innerbelt (n.r. centură interioară, în limba engleză), din Cleveland, Ohio, făcea parte, aşa cum îi spune şi numele, din şoseaua de centură a metropolei americane.
Structura se întindea deasupra râului Cuyahoga şi era traversată de autostrada Interstate 90, de 4.990 de kilometri, care leagă Seattle, Washington de Boston, Massachusetts, fiind cea mai lungă şosea din reţeaua de autostrăzi Dwight D. Eisenhower.
Construit în 1959, podul înlocuia Central Viaduct (n.r. viaductul central, în limba engleză), care data de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Realizat din oţel şi beton, Innerbelt Bridge se întindea pe 1.290 de metri şi avea o lăţime de 35.4 metri, fiind pe primul loc în Ohio din acest punct de vedere. Începând cu anul 2008 însă, în urma unei analize computerizate, traficul greu a fost redirecţionat din cauza unor semne de întrebare cu privire la integritatea structurală a construcţiei.
Autorităţile au luat decizia să construiască două poduri noi, unul spre est şi celălalt spre vest, care să înlocuiască Innerbelt Bridge. Botezate în onoarea lui George Victor Voinovich, primar al oraşului Cleveland, guvernator al statului Ohio şi senator, între 1999 şi 2011, noile poduri vor putea să susţină un volum mult mai mare de trafic rutier.
Odată cu încheierea construcţiei podului dinspre vest spre est, care va fi circulat în ambele sensuri până la finalizarea construcţiei paralele, Innerbelt Bridge a fost abandonat şi autorităţile au început procedurile de pregătire a demolării.
Muncitorii au demontat părţile care au putut fi înlăturate la începutul anului, restul scheletului urmând să fie demolat prin implozie controlată, relatează USA Today.
Contrar denumirii însă, tehnica prin care sunt distruse majoritatea clădirilor nu se bazează pe diferenţa dintre presiunea din interior, mai mică, şi ce a din exterior, mai mare, nefiind tehnic o implozie. De fapt, demolarea se realizează cu ajutorul unei serii de încărcături explozive, plasate în puncte cheie ale construcţiilor. Acestea favorizează prăbuşirea, de multe ori spectaculoasă, sub acţiunea gravitaţiei.