Ce-ar fi dacă am putea ajunge pe Lună? Această întrebare i-a fascinat pe oameni din cele mai vechi timpuri până în 1969, când Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au păşit pe suprafaţa satelitului natural al Pământului.
Romanele "De la Pământ la Lună" şi "În jurul Lunii", de Jules Verne, precum şi "Primii oameni în Lună", de H.G. Wells, au servit drept inspiraţie pentru "Le voyage dans la Lune" (Voiaj în Lună), unul dintre primele filme ştiinţifico-fantastice şi, probabil, primul film care explorează posibilitatea zborului în spaţiu.
Le voyage dans la Lune a fost regizat de cineastul francez Georges Melies acum mai bine de o sută de ani şi a fost un succes internaţional la momentul lansării.
Acţiunea urmăreşte membrii unui club de astronomie în călătoria lor pe Lună şi înapoi. Melies, care şi joacă într-unul dintre rolurile principale în film, vindea fiecare copie alb-negru cu 560 de franci, în timp ce pentru varianta color cerea 1.000 de franci.
Visul său, de a cuceri publicul american, nu avea însă să se materializeze, pentru că un angajat al lui Thomas Edison a furat şi a copiat un negativ, lansând filmul în Statele Unite, fără ca Melies să aibă parte de profitul cuvenit.
Un cadru din pelicula turnată de Melies în 1902 a devenit o imagine emblematică pentru cinematografie şi pentru zborul în spaţiu deopotrivă, relatează NASA. Captura video îl înfăţişează pe Omul din Lună, caricaturizat, fiind lovit în ochi de nava spaţială, o aluzie la o expresie în limba franceză care exprimă o traiectorie exactă.
Filmul nu mai intră sub incidenţa drepturilor de autor şi poate fi urmărit integral pe Internet, fie în versiunile originale de 18 sau 16 minute, la o viteză de 12, respectiv 14 cadre pe secundă, fie în versiunea de 24 de cadre pe secundă, colorată şi acompaniată de muzică.