Pentru moment Graph Search se află încă în variantă beta, utilizatorii Facebook fiind încurajaţi să se înscrie pe o listă de aşteptare pentru a putea accesa acest nou serviciu.
În cadrul prezentării care a avut loc în urmă cu două zile în Statele Unite ale Americii, Mark Zuckerberg, unul dintre fondatorii Facebook şi actual preşedinte al Consiliului de administraţie, a explicat că acest nou serviciu va ţine cont de criteriul respectării dreptului la viaţă privată, afişând doar rezultate de conţinut de pe Facebook care sunt distribuite şi sunt accesibile utilizatorului ce efectuează căutarea.
Cu toate acestea, Graph Search dispune de o opţiune de arhivare prin care a salvat fiecare căutare făcută în cadrul reţelei Facebook de fiecare utilizator în parte, începând din septembrie 2012 şi până în prezent, notează huffingtonpost.com.
Aceste date de căutare nu sunt publice, putând fi vizualizate doar de către useri pe profilul lor personal.
Lars Rasmussen, fost angajat al Google, trecut recent la Facebook, a explicat în cadrul conferinţei de presă de lansare a Graph Search că metoda de arhivare a fiecărei căutări pentru useri a fost implementată într-adevăr în septembrie 2012.
Istoricul acestor căutări de pe Facebook poate fi însă şters din setările fiecărui profil prin intermediul meniului din "Activity Log".