Aeriseşte caloriferele

Vei şti dacă este necesar să aerisești caloriferele în momentul în care acestea nu se mai încălzesc peste tot. Metoda aerisirii este simplă, dacă dispui de calorifere moderne, care, de obicei, sunt dotate cu supapă. Înainte de a face acest lucru, trebuie să ai la îndemână o cârpă și cheia specială pentru aerisirea caloriferului. Iar sistemul de încălzire trebuie oprit. Localizați supapa, rotiți-o în sensul acelor de ceasornic, până când auziți un zgomot. După ce apa s-a scurs, trebuie doar să strângeți supapa.

Dacă nu ai o centrală proprie şi depinzi de un furnizor de energie termică, trebuie să încerci să aeriseşti caloriferele înainte ca respectiva companie să înceapă să distribuie căldură.

Testează sistemul de încălzire

Indiferent dacă ai un sistem de termoficare individual (cu şeminee, convectoare pe gaz etc.) sau centralizat (cu radiatoare), este esențial să îl testezi pentru pregătirea apartamentului în sezonul rece. Vezi cum funcţionează câteva ore sau timp de o zi şi dacă încălzește eficient apartamentul (sau casa). Dacă observi nereguli, încearcă să le rezolvi din timp, tu sau proprietarul, dacă locuieşti cu chirie.

Investește și în alte metode de încălzire

Poate că nu va fi întotdeauna eficient să folosești sistemul de încălzire la capacitate maximă. Poate ai o locuință mare și nu folosești toate camerele. Caută metode alternative pentru încălzirea casei, iar în acest sens poți vorbi chiar cu specialiști. De exemplu, caloriferele electrice sunt unele dintre cele mai scumpe dispozitive de încălzire. Specialiştii sunt de părere că cea mai eficientă este centrala cu gaz, care dispune şi de termostat, şi de ceas.

Verifică ferestrele

Pregătirea locuinţei pentru sezonul rece vizează, după cum se remarcă, mai multe aspecte legate de căldură. Una dintre cele mai mari surse de aer rece sunt ferestrele, deci trebuie să verifici dacă sunt etanşe. Înainte de a fi prea frig, inspectează ferestrele dacă nu au defecţiuni şi dacă se închid bine. Dacă remarci ceva în neregulă, încearcă să repari. Dacă nu te pricepi, cheamă un meşter pentru a rezolva problema.

Verifică dacă există găuri în pereți, podele și tavane

Odată cu venirea frigului, insecte şi rozătoare îşi pot croi drum în locuinţa ta, fie ea un apartament, fie o casă la curte. Inspectează eventualele fisuri și/ sau găuri şi repetă acţiunea la intervale regulate.

Schimbă lenjeria de pat

Unul dintre primele lucruri care trebuie făcute atunci când vremea începe să se răcească este să îţi schimbi lenjeria de pat. După aşternuturile de vară, din materiale subţiri, este timpul pentru lenjerii de pat din bumbac mai gros, şi, eventual, o pilotă pentru vreme rece. Pe lângă faptul că îţi ţine de cald în timpul nopții, o lenjerie de pat mai groasă poate fi o scuză bună pentru a oferi dormitorului puţină împrospătare.

Păturile sunt deosebite iarna, pentru căldură, iar lumânările adaugă romantism fiecărui anotimp. Cu cele din urmă, însă, ai grijă să nu provoci un incendiu.

Cumpără câteva plante de interior

Dacă tot vorbim despre împrospătare, având în vedere că în sezonul rece oamenii pot fi mai deprimaţi, din cauza luminii solare insuficiente, poţi cumpăra câteva plante de interior. Nu sunt numai un decor care poate să îmbunătățească aspectul unei camere, ci aduc și un sentiment de căldură. Există o mare varietate de tipuri de plante de interior, așa că sigur vei găsi una care să îți placă pentru locuința ta.

Deşi este abia începutul lunii octombrie, nu aştepta prea mult pentru a-ţi pregăti casa pentru temperaturi mai coborâte, pentru că vremea poate fi foarte imprevizibilă.

Sursa foto: Pexels.com, Pixabay.com