Oferta parcă nu este nici la fel de variată, nici potrivită precum în cazul doamnelor. Gândește-te doar la câte categorii întregi ești nevoit să renunți din start: cosmetice, genți, pantofi și multe altele.
E posibil să ți se pară că bărbații și femeile vorbesc în limbi diferite atunci când vine vorba de cadouri. Poate crezi că vei scăpa ieftin de data asta, alegând un cadou „rapid”, dar te sfătuim să nu faci asta. Va ajunge, cel mai probabil, într-un sertar, dacă nu chiar la coșul de gunoi. Și atunci cum să știi ce și-ar putea dori un alt bărbat? Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să faci cadouri mai potrivite pe viitor.
Lucrurile practice sunt mult mai apreciate de bărbați
În primul rând, trebuie să știi că bărbații nu sunt atât de atrași de surprize ca femeile. Poate nu îi mișcă la fel de tare intenția sau efortul de a alege un cadou, fiind mai degrabă predispuși să aprecieze cadouri practice, care îi ajută într-un fel sau altul. De aici și primul sfat: gândește-te bine la ce are cu adevărat nevoie prietenul sau șeful tău. Poate fi vorba de obiecte utile sau decorative, cum ar fi bijuterii pentru barbati? Sau, de ce nu, poate un set de intretinere si curatare a bijuteriilor?
E relativ ușor să alegi ceva atunci când îl cunoști bine, dar ce faci când nu există o relație de prietenie sau amiciție chiar atât de strânsă? Cum știi de ce ar putea avea el nevoie sau ce anume i-ar plăcea? Aici te va ajuta spiritul de observație. Încearcă să afli ce hobby-uri are, în primul rând. Dacă ai deja un răspuns, iar domeniul nu îți este familiar, interesează-te puțin, fă o vizită într-un magazin de specialitate și nu te sfii să ceri un sfat. Să zicem, de exemplu, că e pasionat de pescuit. Iar tu nu.
Cu siguranță, nu-l va ajuta să-i faci cadou o undiță de amatori. În schimb, un vânzător priceput de la un magazin de articole sportive, sau poate un alt prieten pescar s-ar putea să-ți dea niște idei valoroase de cadouri utile pentru cei ce practică acest hobby.
Un bun spirit de observație te va ajuta să descoperi ușor cadoul potrivit
Dar dacă nu poți afla sub nicio formă ce hobby-uri are? Nicio problemă. Îți vine în ajutor același spirit bun de observație. Dacă aveți același loc de muncă, vezi cum este organizat biroul său, de ce lucruri îi place să se înconjoare sau ce anume l-ar ajuta la job.
Există soluții și dacă nu lucrați în același loc. În acest caz, fii puțin atent la subiectele preferate de discuție. Există vreo pasiune pe care crezi că s-ar putea să o aibă și care să reiasă din ceea ce spune? Dar modul în care își petrece timpul liber? Îi place să se aventureze în drumeții? Sau, poate, să stea cu prietenii? Îi plac jocurile video sau poate cărțile bune?
Un alt punct bun de plecare e stilul său. Observă atent cum se poartă și cum se îmbracă. Are o marcă preferată de haine sau încălțăminte? Sau obișnuiește să poarte accesorii? În acest caz, s-ar putea să faci o bună impresie dacă te îndrepți spre ceasuri sau bratari de piele pentru barbati. Bineînțeles, poți face și mai mult, alegând un cadou gravat sau personalizat. Poate cu numele său, un citat preferat sau, de ce nu, o mică gravură cu familia sau copiii săi.
Alegerea unui cadou trebuie să fie o plăcere și nu un motiv de stres și îngrijorare. Petrece mai mult timp în partea de observare a celui căruia îi este destinat cadoul și vei putea fi sigur că vei economisi timp alergând prin magazine în căutarea unui cadou, dar și că obiectul pe care îi dai va fi apreciat și folosit cu plăcere multă vreme. În final, nu uita: când vine vorba de cadouri pentru alți bărbați, mai simplu înseamnă mai bine.
Sursa foto: Shutterstock