Autorul cercetării mai spune că nu doar propriul salariu influenţează fericirea angajatului, ci şi cât câştigă colegii săi.
Astfel, pentru ca un angajat să se declare fericit la locul de muncă, iar performanţele lui să fie pozitive, trebuie ca salariul lui să nu fie mai mic decât cel al colegilor săi, scrie iht.com.
De asemenea, studiul mai dezvăluie un rezultat cel puţin surprinzător - în cazul în care un individ are un salariu mai mic decât al colegilor, acea persoană va lucra mai multe ore.
"Explicaţia acestui fapt se află, cel mai probabil, în comparaţiile sociale, pe principiul că «dacă cei alături de care lucrez câştigă mai mult decât mine, voi câştiga şi eu la fel de mult ca ei dacă muncesc mai mult»", a spus profesorul Eduardo Perez Asenjo.
Potrivit autorului cercetării, acesta ar putea fi un criteriu important de care ar trebui să se ţină cont atunci când sunt fixate salariile angajaţilor, în condiţiile în care, din punctul său de vedere, un angajat mulţumit este mult mai eficient decât unul nemulţumit.