Se spune că o casă aranjată și curată face viața mai plăcută, scade nivelul de stres, te ajută să fii mai eficient, în toate cele pe care le faci, și sporește încrederea în forțele proprii. 

Ca să-ți fie mai ușor, dar și ca să-ți faci un plan de lucru, îți sugerăm o strategie cu îmbunătățirile rapide pe care le poți aduce casei, astfel încât să o împrospătezi, fără să fie nevoie să o renovezi radical, totul cu foarte puțin efort. Începe prin a inspecta locurile care au nevoie de mici reparații sau unde se cer făcute câteva schimbări, cum ar fi: prizele, întrerupătoarele care nu stau bine sau sunt ieșite din perete, zonele unde plinta s-a desprins sau lipsește și creează impresia unei case neîngrijite. Te-ai mai putea uita și la robineții care trebuie reparați, eventual la garnituri. În final, vezi care sunt locurile unde este nevoie o mână de vopsea lavabilă, în aceeași culoare sau în alta. 

Defecțiunile parchetului și ale accesoriilor

Plintele sunt cele care dau aerul elegant al unei încăperi. În plus, au rolul de a proteja parchetul și baza peretelui de murdărie și praf. De cele mai multe ori sunt alese exact la culoarea parchetului, dar ai putea merge și pe o variantă neobişnuită, alegând o nuanță diferită atât de cea a parchetului, cât și de cea a peretelui, și eventual, chiar în contrast. Efectul este spectaculos, iar aplicarea este rapidă pentru că se montează uşor. Alege accesorii si plinta parchet și apoi fixează plinta cu adeziv, cleme sau cuie. Ia în calcul că plintele din PVC sunt foarte simplu de întreținut, iar cele din lemn pot fi o veritabilă afacere datorită stilului pe care îl conferă încăperii. 

Nu omite nici eventualele mici defecțiuni ale parchetului, mai ales în zona pragurilor, și repară-le, fie schimbând efectiv câteva plăci, fie refăcând stratul pe care acestea sunt aşezate.  

Puțină vopsea lavabilă

Oricine poate să dea un nou strat de vopsea lavabilă pe un perete. Dacă vrei doar să împrospătezi, folosește exact aceeași nuanță. Dacă vrei să schimbi și atmosfera din casă, nu doar să aduci un aer proaspăt, încearcă să colorezi un perete într-o culoare contrastantă. Idei inspirate pot fi tonurile de gri mat, un verde dens și intens sau o nuanță de grena spre vișină putredă. Griul merge perfect indiferent de culoarea celorlalți pereți, verdele face o combinație plăcută cu galbenul și cu albul, iar vișina putredă se potrivește cu nuanțele de ocru. 

Un perete colorat diferit amplifică vizual spațiul, dă personalitate încăperii și o schimbă complet. Nu uita că toate detaliile de accent din cameră trebuie să fie în acord cu nuanța peretelui contrastant. În felul acesta, totul se leagă și devine unitar. 

Prize și întrerupătoare

Neglijate și ignorate, aceste detalii arată cât de ordonat și practic ești. Este important ca întrerupătoarele și prizele dintr-o cameră să fie în același stil. Să le schimbi cu altele noi este un truc simplu care ajută la împrospătarea casei. Nu este deloc complicat și o poate face oricine. Singura măsură pe care trebuie să o iei este să oprești alimentarea cu energie când faci acest lucru. 

Ai ocazia să montezi și un întrerupător cu potențiometru, astfel încât să poți varia intensitatea luminii din cameră printr-o simplă răsucire de buton. 

Elemente de decor

Grija pentru detalii este importantă într-o amenajare interioară, dar și o soluție accesibilă care împrospătează casa fără efort. Pe de altă parte, este foarte important să te limitezi doar la puține elemente de decor fără să aglomerezi încăperea. Câteva fotografii, o pictură, un poster sau un ceas de perete care să fie în armonie cu stilul general din încăpere vor da culoare și viață oricărei camere. Folosește elementele de decor ca note de accent. În felul acesta nu vei încărca inutil decorul. 

Îmbunătățește lumina din casă

Lumina este parte esențială din amenajarea unei camere și poate face spațiul să arate diferit în funcție de intensitatea ei, indiferent dacă este artificială sau dacă vorbim de lumina naturală care pătrunde prin ferestre. Contează foarte mult și unde este amplasată sursa de lumină artificială. Simpla schimbare a poziției sau a intensității unei surse de lumină din casă poate modifica și completa scenografia. Așa că, adaugă în cameră o lampă de podea ori un lampadar spectaculos. Nu contează dacă este diferit de restul amenajării, pentru că tocmai asta este ceea ce va aduce o notă specială. 

Ce alte mici optimizări mai poţi face? Schimbă un covor, dar și becurile cu lumină albă și rece cu cele care au lumină dulce, cumpără jaluzele noi, adaugă o plantă cu frunze mari și verzi și, eventual, un aparat de făcut cafea ultramodern în bucătărie, iar casa ta o să fie cu adevărat castelul tău! 

Sura foto: unsplash.com