Aceste înregistrări sunt apoi marcate pe o "hartă a evitării", iar aplicaţia calculează care este distanţa pe care utilizatorii trebuie să o păstreze ca să rămână departe de persoanele pe care nu doresc să le întâlnească.

Punctele portocalii de pe hartă indică cele mai recente 20 de locuri pe care prietenii respectivi le-au vizitat, precum şi durata înregistrării în fiecare dintre aceste locuri pe Foursquare.

Zonele verzi marchează "distanţa optimă" pe care utilizatorul trebuie să o păstreze ca să nu întâlnească pe cineva nedorit.

Hell is Other People

 

Deşi etichetată de autorul ei drept "un experiment în anti-social media", aplicaţia poate fi folosită doar de membri Foursquare, la rândul său o reţea de socializare.

Numele aplicaţiei este inspirat dintr-o replică a piesei de teatru "No Exit" a lui Jean-Paul Sartre, a spus creatorul aplicaţiei, Scott Garner, student la Universitatea din New York.

Garner îşi descrie aplicaţia ca fiind "parţial o satiră, parţial un comentariu din desconsideraţia lui pentru mediul de socializare şi parţial o explorare a propriilor dificultăţi cu fobia socială".

Scott a postat şi un videoclip promoţional în care merge prin New York cu aplicaţia sa în timp ce îşi explică ura faţă de social media. "A trebuit să mă înscriu pe un site de socializare şi să vorbesc cu oameni ca să devenim prieteni pe acel site astfel încât să pot să îi evit", spune el în clip.

Tânărul ia în considerare posibilitatea de a adăuga, în viitor, mai multe informaţii de pe site-uri de socializare, precum postările etichetate de pe Twitter sau înregistrările ("check-in") de pe Facebook.