Arhitecţii de la compania NEXT, din Amsterdam au câştigat un concurs internaţional de proiecte pentru un pod pietonal peste lacul Meixi, anunţă dailymail.com.

Podul este unul dintre elementele cele mai importante ale proiectului Dragon King Harbour River, care are ca scop dezvoltarea noului district ecologic din Changsha, construit pe malul lacului. Construcţia ar trebui să sprijine proiectele recreaţionale, ecologice şi de turism din zonă, lucrările fiind programate să înceapă peste un an.

Changsha Meixi

Podul, care are un design unic, va măsura peste 150 de metri lungime şi 24 de metri înălţime şi va fi o rută de traversare a lacului, pentru pietoni. "Construcţia şi mai ales conexiunile din locurile unde traseele se intersectează se inspiră din banda lui Mobius", spune Michel Schreinemachers, de la compania NEXT.

"În acelaşi timp, aduce aminte de nodurile chinezeşti, o formă de artă decorativă orientală", adaugă colegul său, John van de Water.

Changsha Meixi

Banda lui Mobius este un model al unei suprafeţe cu o singură faţă. În practică, aceasta se obţine prin lipirea capetelor unei benzi dreptunghiulare, astfel încât vârfurile de pe diagonală să se suprapună.

Mai simplu, se ia o bandă din hârtie, i se răsucesc capetele, care apoi sunt unite şi lipite. Nodurile chinezeşti sunt o formă de artă decorativă populară chineză, care îşi are originile în timpul dinastiilor Tang şi Song (secolele 7-13). Acestea sunt foarte complexe şi, în general au două straturi şi formează modele simetrice.

"Aspectul deosebit al podului contribuie la dezvoltarea identităţii zonei, iar iluminarea sa se integrează în sistemul care ghidează perfect navigaţia", se arată într-un comunicat NEXT.