în special pentru că miza împotriva presupunerii logice potrivit căreia, pe măsură ce mariajele se îmbunătăţesc prin creşterea nivelului de egalitate, atunci şi sexul din căsnicie va deveni mai bun, scrie nytimes.com.
În schimb, oamenii de ştiinţă au descoperit că atunci când bărbaţii făceau anumite tipuri de treburi casnice, cuplul avea parte de mai puţin sex. Mai exact, dacă bărbaţii făceau tot ceea ce specialiştii cataloghează drept "treburi feminine", cum ar fi împăturirea hainelor, gătitul sau datul cu aspiratorul - genul de treburi despre care multe femei afirmă că îşi doresc să fie îndeplinite de soţii lor - atunci cuplurile aveau activitate sexuală de 1,5 ori mai puţin pe lună faţă de cazurile în care soţii făceau activităţi considerate a fi destinate mai degrabă bărbaţilor, cum ar fi dusul gunoiului sau repararea maşinii.
Nu numai frecvenţa actelor sexuale a rezultat ca fiind afectată, cel puţin pentru femei. Cu cât mai tradiţional s-a făcut diviziunea muncii - asta însemnând cu cât mai mare a fost cantitatea treburilor masculine revenite soţului faţă de cele feminine - cu atât mai mare a fost satisfacţia sexuală a femeii, potrivit celor raportate.
"În mod sigur, unii ar putea vedea un studiu ca acesta cu scepticism", spune Lori Gottlieb, autoarea articolului din publicaţia americană. "Corelaţiile nu stabilesc cauzalitatea şi, mai ales când vine vorba despre sex, există întotdeauna un risc de parţialitate (...), ca să nu mai vorbim despre starea subiectului în momentul sondajului" - femeia ar fi putut răspunde la întrebări în timp ce stătea lângă o grămadă de gunoi care nu fusese dusă din casă.
Gottlieb vine, totuşi, în apărarea legitimităţii datelor prezentate de studiu şi spune că, în calitate de psihoterapeut specializat în probleme de cuplu, a observat aspecte similare acestor descoperiri. "Aşadar, este adevărat că să te aglomerezi cu toate treburile din casă va creşte rareori dorinţa femeii faţă de bărbatul său. Dar faptul că partenerul tău foloseşte maşina de spălat vase - un tip popular de intervenţie maritală sugerată de cărţi de auto-educare, reviste pentru femei şi teraăişti - nu pare să aibă un efect semnificativ asupra libidoului lor".
Autoarea articolului îşi întăreşte afirmaţiile spunând că şi colegi ai ei au observat acelaşi lucru: "Indiferent cât de mult freacă soţul tău chiuveta sau cât de des se duce la cumpărături, indiferent cât de bine comunică soţul şi soţia, indiferent cât de sensibili sunt unul la emoţiile celuilalt şi la programul său de muncă, femeia nu îşi consideră bărbatul mai excitant din punct de vedere sexual, chiar dacă se simte mai apropiată şi mai fericită alături de el".