Diana Belbiță s-a îndrăgostit de sporturile de contact încă din copilărie, dar dacă o întrebi ce a declanșat această atracție pentru pumni, genunchi și picioare „aruncate” înspre adversari... nu-și mai amintește. Tot ce știe e că pofta a venit „mâncând”, iar acum nu se poate opri din festin.

Fiecare luptă de până acum a lăsat urme pe chipul ei, însă de fiecare dată a reușit cumva să se refacă miraculos. Joi, Diana Belbiță le-a arătat fanilor ei cum arată chipul, fără pic de machiaj, al unei luptătoare profesioniste care, deloc întâmplător, și-a luat numele de Prințesa Războinică.

Le spuneți fiicelor voastre să stea departe de sporturile de contact deoarece îți vei distruge fața drăgălașă. Ei bine, asta este fața unei luptătoare profesioniste”, a scris Diana Belbiță pe Instagram.

Luptătoarea MMA a mărturisit că nu a folosit machiaj, ci a apelat la un make-up artist pentru a-și cosmetiza genele.

La sfârșitul anului trecut, Diana Belbiță clarifica, pentru Perfecte.ro, care este relația ei cu produsele cosmetice și cât de des apelează la machiaj.

Nu cred că frumusețea are secrete și, clar, eu nu aș putea fi adepta micilor trucuri de înfrumusețare. Nici măcar adepta makeup-ului nu sunt. Mă machiez, poate, de 3 ori pe an. Nici măcar nu forțez un zâmbet atunci când nu simt să o fac de la sine”, a spus Diana Belbiță.

Fotografii: @dianabelbita

Vezi și VIDEO: Diana Belbiță, mai frumoasă și mai încrezătoare ca oricând