Alpinista japoneză, Tamae Watanabe, care a cucerit şi cel mai înalt vârf din America de Nord (McKinley), a reuşit să intre din nou în cartea recordurilor, reuşind la 73 de ani să escaladeze vârful cel mai înalt din lume, aflat la 8.848 de metri deasupra nivelului mării.
Ascensiunea pe Everest a fost începută din Nord, din partea tibetană.
Din cauza vremii nefavorabile, căţărarea a fost amânată de două ori, dar japoneza nu a renunţat şi a ajuns potrivit msnbc fără probleme de sănătate pe vârful din munţii Himalaya.
Recordul omonim la bărbaţi este deţinut de Min Bahadur Sherchan din Nepal, care a escaladat Everestul la vârsta de 76 de ani şi 340 de zile.
Sursa: huffingtonpost.com