a câștigat premiul Veuve Clicquot care îi acordă titlul de 'Cea mai bună femeie chef din lume' pentru anul 2015, au anunțat miercuri organizatorii.
Laureata, în vârstă de 48 de ani, va primi premiul la 1 iunie la Londra, cu ocazia acordării recompenselor pentru 'cele mai bune 50 de restaurante din lume', clasament realizat de revista britanică 'Restaurant'.
"Este o onoare pentru mine să câștig acest premiu, pentru că există femei chef talentate peste tot în lume și îmi imaginez dificultatea de a nu alege decât una", a declarat într-un comunicat Hélene Darroze, care are două stele Michelin la Londra și o stea la Paris.
"Speranța mea este ca laureatele să le inspire pe femeile tinere, inclusiv pe fiicele mele, să-și urmeze pasiunea (...). Le admir pe toate câștigătoarele de până acum ale acestui premiu prestigios și sunt încântată să fac acum parte dintre ele", a adăugat ea.
Sursa Agerpres.