Nik Wallenda a intrat astfel în istorie ca primul om care a traversat Marele Canion mergând pe sârmă. Wallenda s-a aflat la cea mai mare înălţime pe care a încercat-o până în prezent, adică la 457 de metri deasupra râului Little Colorado.
Discovery Channel a difuzat în direct evenimentul în Statele Unite şi în alte 223 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România.
"Am vizitat Marele Canion când eram copil şi de atunci am tot am visat să merg pe sârmă într-un decor atât de spectaculos", a declarat Wallenda, care reprezintă a şaptea generaţie a legendarei familii de acrobaţi Flying Wallenda. "Le sunt incredibil de recunoscător localnicilor Navajo, care mi-au îngăduit să îmi îndeplinesc acest vis, şi canalului Discovery Channel, care a avut încredere în mine", a mai spus acesta.
"Categoric, am asistat la un moment istoric", a declarat Eileen O'Neill, Group President Discovery and TLC Networks. "Nik inspiră enorm de mulţi oameni din întreaga lume, încurajându-i să îşi îndeplinească visurile. Suntem incredibil de mândri că am reuşit să aducem acest eveniment în casele unui număr atât de mare de telespectatori din SUA şi din întreaga lume", a adăugat oficialul Discovery.