Ferdinand Puentes se afla la bordul unui avion uşor alături de alţi opt oameni, când sirenele de urgenţă s-au declanşat şi aeronava a început să coboare brusc, scrie cnn.com.
Puentes a înregistrat totul cu camera video, inclusiv când avionul s-a prăbuşit în ocean şi pasagerii au reuşit să iasă ca să aştepte să fie salvaţi pe o insulă din Hawaii.
Accidentul a avut loc pe 11 decembrie 2013, dar înregistrarea video a fost făcută publică recent.
Puentes a povestit corespondentului CNN în Honolulu că este un bun înotător, dar că atunci când avionul a ajuns în apă, hainele îl trăgeau în jos şi că a avut nevoie de o pernă de scaun ca să reuşească să rămână la suprafaţă.
Faptul că a supravieţuit accidentului i-a schimbat viaţa, a mai spus el: "Multe lucruri par mărunte acum".