Moneda a fost comandată pentru a marca Jubileul de Diamant, respectiv aniversarea a 60 de ani de la urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, dar și vizita Majestății Sale din octombrie 2011.
Chipul reginei Elisabeta a II-a a fost inscripționat pe fața monedei, în timp ce pe spatele acesteia a fost imprimat unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale Australiei, cangurul roșu.
Uriașa monedă cântărește 1.012 kg, are un diametru de 80 de centimetri, 13 cm grosime și este confecționată din 99,99% aur pur. Pentru confecționarea ei au fost necesare 18 luni.
Moneda are o valoare nominală de 1 milion de dolari australieni (1,03 milioane USD), însă aurul din care este făcută valorează peste 50 de milioane de dolari australieni (51,5 milioane USD).
Realizarea acesteia a fost inspirată de seria populară a monedelor intitulate ''Australian Kangaroo gold'', realizată de monetăria din Perth Minth, începând cu 1989.