Experimentul, care nu a beneficiat de consimţământul utilizatorilor, a provocat un val de critici în rândul acestora, din cauza încălcării vieţii private şi a unor principii de natură etică, informează independent.co.uk.
Timp de o săptămână, în anul 2012, Facebook a manipulat "news feed"-urile (secţiunea în care sunt prezentate noutăţile publicate de internauţi) de la aproape 700.000 de utilizatori pentru ca acestea să pară mai "fericite" sau mai "triste" decât erau în mod obişnuit. După încheierea experimentului, cercetătorii au aflat că utilizatorii tind să publice comentarii pozitive sau negative, în corelaţie cu orientarea care a fost dată "news feed"-ului lor.
Experimentul a provocat nemulţumirea internauţilor din cauza acestei manipulări.
Studii precedente au arătat că elementul denumit de cercetători "contagiere emoţională" poate să se transfere în cadrul unei reţele. Studiul companiei Facebook a demonstrat că acest efect poate să apară şi fără o interacţiune directă, prin indicii nonverbale.
Toţi internauţii care au folosit versiunea în limba engleză a reţelei Facebook s-au calificat automat pentru experiment, ale cărui rezultate au fost publicate la începutul acestei luni. Cercetătorii au analizat cuvintele folosite în mesajele publicate de utilizatori în "news feed-urile" lor pentru a decide în mod automat dacă aceştia aveau o stare de dispoziţie pozitivă sau negativă, iar apoi au manipulat fluxurile lor de actualităţi.
Ei au descoperit astfel că emoţiile se răspândesc la nivelul întregii reţele şi că prietenii utilizatorilor tind să reacţioneze mai intens faţă de mesajele negative. Utilizatorii care au fost expuşi unor mesaje mai puţin emoţionale au avut tendinţa de a evita să publice mesaje proprii.
Experimentul a fost aspru criticat în acest weekend de numeroşi internauţi şi organizaţii din lumea întreagă, care spun că acest studiu ar putea fi folosit de Facebook pentru a-i încuraja pe utilizatori să publice mai multe mesaje şi de alte agenţii, precum guvernele, pentru a manipula sentimentele utilizatorilor din anumite ţări.
Chiar şi coordonatoarea experimentului, Susan Fiske, profesor de psihologie la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii, a declarat că are rezerve faţă de acest experiment, prin prisma principiilor de natură etică pe care studiul ei le-a generat.
Politica de utilizare a informaţiilor ("Data Use Policy") a companiei Facebook - parte a secţiunii "Condiţii de utilizare" ("Terms Of Service"), pe care fiecare utilizator trebuie să o citească şi să o accepte atunci când îşi creează un cont pe această reţea de socializare - precizează faptul că Facebook îşi rezervă dreptul de a folosi informaţiile primite de la utilizatori "pentru operaţii interne, inclusiv pentru ghidul de ajutor, analize de date, testare, cercetare şi îmbunătăţiri ale serviciului".