parte a eforturilor companiei de a identifica noi modalităţi de a-şi creşte veniturile.

"Impunerea unui cost financiar celui care trimite mesajul ar putea fi cea mai eficientă cale de a descuraja mesaje nedorite şi de a facilita mesajele relevante şi utile", se arată într-un comunicat al Facebook.

Reţeaua de socializare permite deja membrilor să trimită mesaje celor din afara cercului de contacte, însă acestea sunt dirijate către fişierul "Other", deseori ignorat de utilizatori, potrivit Wall Street Journal.

Noul sistem Facebook ar permite trimiterea de mesaje direct către fişierul principal "Inbox" al utilizatorului, pentru o taxă.

Fiecare mesaj trimis va costa iniţial 1 dolar, însă Facebook intenţionează să regleze în continuare preţul.

Doar utilizatorii persoane vor putea trimite mesaje folosind acest sercviciu, astfel încât companii importante, precum Coca-Cola, să nu poată transmite cantităţi mari mesaje către grupuri de utilizatori.

Pentru moment, Facebook limitează serviciul la un număr restrâns de utilizatori din SUA şi restricţionează numărul de mesaje pe care cineva le poate primi în acest fel la 1 pe săptămână.

Măsura vine la câteva luni după ce Facebook a început să testeze un serviciu separat care cerea utilizatorilor să plătească 7 dolari pentru a creşte vizibilitatea propriilor postări printre contactele de pe site.

Facebook, care a depăşit 1 miliard de utilizatori activi lunar, are şi o serie de iniţiative privind reclama şi comerţul online.