Contra cost, internauţii care folosesc această reţea de socializare ar putea contacta chiar şi persoane foate cunoscute, precum pe însuşi fondatorul platformei, informează Daily Mail.
Cei de la Facebook au confirmat, în cursul zilei de vineri, că testele au început deja pentru noua opţiune, dar au subliniat faptul că doar un număr redus de utilizatori au acces la aceasta.
În momentul de faţă, orice persoană care are un cont pe reţeaua de socializare are posibilitatea de a trimite gratuit mesaje către alţi utilizatori ai platformei. Cu toate acestea, în cazul în care cele două persoane nu sunt conectate deja, mesajele ajung direct în secţiunea "Other" a destinatarului, acolo unde sunt expediate, aşa cum explicau cei de la Facebook, "mesajele mai puţin relevante". Această opţiune mai puţin cunoscută a fost introdusă în anul 2010.
Reprezentanţii Facebook a inceput să se gândească la posibiliatea de a-i obliga pe utilizatori să plătească pentru mesajele pe care vor să le trimită înainte de perioada Crăciunului, dar atunci au sugerat că un astfel de serviciu ar costa un dolar pe mesaj.
Jurnaliştii de la Mashable au descoperit însă că pentru a trimite un mesaj fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, trebuie să plătească 100 de dolari pentru ca acesta să ajungă cu siguranţă la destinatar.
Reprezentanţii companiei sunt de părere că impunând un cost celui care doreşte să trimită un mesaj este cel mai eficient mod de a descuraja expedierea mesajelor nedorite şi cel mai bun mod de a asigura livrarea celor relevante şi folositoare pentru destinatar. Acest concept poate deveni, pe viitor, o importantă nouă sursă de venit pentru americanii de la Facebook.