cel mai adesea deoarece partenerul lor a spus prima oară acest lucru şi se simţeau supuse presiunii de a-i răspunde, informează dailymail.co.uk.
Spre deosebire de femei, doar o cincime dintre bărbaţi au spus "te iubesc" fără să fie convinşi de acest lucru.
Totodată, atât bărbaţii, cât şi femeile care au participat la sondaj au spus "te iubesc" fără să fie întru totul sinceri, deoarece "au simţit că era răspunsul potrivit la acel moment".
Pe de altă parte, deşi persoana care spune "te iubesc" pentru prima oară poate părea mai romantică şi mai îndrăzneaţă, gestul acesteia prezintă riscul expunerii la o situaţie stânjenitoare, dacă sentimentele nu sunt împărtăşite.
În acest sens, aproximativ jumătate din persoanele intervievate au răspuns negativ la întrebarea dacă au spus "te iubesc" după ce au primit această declaraţie de dragoste.
Astfel, femeile au fost mai sincere în acest caz, 59% dintre ele afirmând că nu au spus "te iubesc" partenerului după primirea declaraţiei de dragoste, faţă de numai 41% dintre bărbaţi, care au făcut acest lucru.
Cu toate acestea, odată cu stabilizarea relaţiei, cuplurile se simt mult mai în largul lor în privinţa declarării sentimentelor. Aproximativ patru din zece cupluri spun "te iubesc" de câteva ori pe zi, când se află într-o relaţie stabilă.