potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".
Pentru PERSEIDE perioada de activitate este între 17 iulie şi 24 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparţin unui curent (sporadici), şi meteori ce par că vin din constelaţia PERSEU.
Potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", maximul curentului va veni pe 12 august, la între ora 18 şi 23:45, ora României. În aceasta perioadă se vor observa cei mai mulţi meteori.
Pe teritoriul României, curentul de meteori poate fi observat în noaptea de 12 spre 13 august. Cea mai bună perioadă fiind după miezul nopţii până dimineaţa.
Meteorii sunt particule de praf cosmic, cu un diametru de sub un milimetru, ce arde în atmosfera Pământului la frecarea cu aerul. Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, atunci când trece pe lângă Soare, lasă în urmă o dâră de praf cosmic.
Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Aşa că din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Cel mai bun este un loc la ţară sau la munte. Este bun şi un loc de observaţii aflat la marginea oraşelor mari.
Predicţiile spun că se vor vedea maximum 100 de meteori pe oră, în condiţii ideale. În timpul maximului perseidelor se poate vedea cam un meteor pe minut.
Pentru a vedea meteori nu este necesar un instrument astronomic. Nu trebuie decât să se stea la orizontală, pe un sac de dormit sau un şezlong. Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să priviţi cerul măcar o oră.