Pentru o fată, unul care flirtează cu ea mai insistent este un „libidinos”. Bine, asta dacă flirtul este iniţiat de un „nepotrivit”. Dacă agaţamentul este declanşat de un „acceptat”, atunci el este un „drăguţ”.

Bărbaţii nu au varianta feminină, „libidinoasă”, în vocabularul lor. Pe de o parte pentru că foarte rar o femeie îl asfixiază pe un bărbat cu un flirt excesiv. Au ele un limitator de viteză la pedala de acceleraţie.

Ar mai fi contextul în care o femeie ar fi neîngrijită, dar asta iarăsi se întâmplă rar în comparaţie cu un bărbat. Şi chiar dacă se întâmplă aşa ceva, flăcăii au nişte cuvinte mai dure pentru o astfel de femeie.

Foarte interesantă mi se pare şi următoarea nuanţă: un libidinos este libidinos pentru toate femeile. Un drăguţ este drăguţ doar pentru unele dintre ele. Sigur, apar şi excepţiile: la un moment dat se găseşte o jumătate şi pentru un libidinos, aşa cum apar unii care sunt drăguţi pentru toate. Vorba lu’ Şuie Paparude, „ce bine e să fii Alain Delon, ziua-n costum, noaptea-n balon”...

Să revenim la „drăguţ”, cel care în paragraful precedent era „libidinosul” dorit de femeie. „Drăguţ” este cuvântul care mă fascinează cel mai mult folosit într-o relaţie din perspectivă feminină.

Chiar şi când e vorba de atracţie pur carnală, pentru o femeie bărbatul este „drăguţ”. De exemplu, stripăru’ închiriat de 8 martie este, da, culmea, doar „drăguţ”. Ele nu au paleta atât de diversă a bărbaţilor, „bună”, „bunesă”, „bunăciune”, „megabună”. Pentru femei şi amantul, şi prietenul, şi stripăru, şi păpuşea masculină sunt „drăguţi”.

Bine, asta în anumite contexte. Acum să ne gândim ce înseamnă în universul masculin „drăguţă”. Pentru bărbaţi o femeie este „drăguţă” dacă-l serveşte operativ, eventual pe sub tejghea. Din punct de vedere relaţional, dacă o femeie aude din partea unui bărbat că este „drăguţă”, s-a cam terminat distracţia.

Să nu uităm de paradoxul clasic: dacă o femeie face sex cu mulţi bărbaţi (nu neapărat deodată), ea este o „curvă”. Dacă un bărbat face sex cu multe femei (deodată, la un anumit interval), el este un Casanova, un cuceritor, un Don Juan. Pentru femei nu există un personaj feminin precum masculii Casanova sau Don Juan.

Bine, ar fi legenda cu Maria Theresa, dar uită-te şi tu cum cum sună să-i spui unui bărbat că este un Don Juan şi unei femei că este o Maria Theresa. E ca atunci când ajungi la cuvântul nesătul. Asociat unui bărbat, are un aer gastronomic, uşor nevinovat.

În schimb, eticheta „nesătulă” pusă unei femei te duce cu gândul la un alt „instinct primar”, mult mai „vinovat”.
În timp ce scriam, îl auzeam la un radio nostalgic pe Gheorghe Dinică fredonând faimosul său refren, „Sunt vagabondul vieţii mele”.

Am încercat să mi-o imaginez pe Corina Chiriac cu o vocea sa de cabaret interbelic transpunând la feminin acest refren, „Sunt vagaboanda vieţii mele”, dar am renunţat rapid la idee...
Când i-am dat unei fete să citească chestia asta, a concluzionat: „ce tâmpit eşti”. A spus-o zâmbind, avea aşa, un sens de nebunatic. I-am răspuns şi eu: „ce tâmpită eşti”. M-am trezit cu o poşetă-n cap. Nu te joci cu sexul anumitor vorbe.