Compania americană a proiectat un vapor uriaş, cu o populaţie permanentă de 50.000 de persoane, care ar funcţiona ca un oraş plutitor, anunţă dailymail.co.uk.
Freedom Ship va avea o lungime de 1.37 kilometri, de aproape patru ori mai mare decât Allure of the Seas, cel mai mare vas de pasageri din lume şi o înălţime de 25 de etaje, aproape 106 metri.
Vasul, care îşi propune să aibă 50.000 de rezidenţi permanenţi, 20.000 de angajaţi şi încă 10.000 de vizitatori zilnic, va avea o lăţime de 228 de metri şi o greutate de 2.7 milioane de tone, fiind prea mare ca să poată opri în vreun port. Compania care l-a proiectat spune că vaporul ar urma să rămână permanent pe mare, înconjurând lumea la fiecare doi ani.
Roger M Gooch, director şi vice-preşedinte al companiei Freedom Ship International, spune că "acesta va fi cel mai mare vas construit vreodată şi primul oraş plutitor". Vaporul ar urma să coste în jur de 10 miliarde de dolari.
"Suma e mare şi, în ultima vreme, economia globală nu a oferit un mediu prea receptiv la proiecte îndrăzneţe ca al nostru. Sperăm totuşi să strângem primul miliard, ca să putem începe construcţia", spune Gooch.
El plănuieşte ca Freedom Ship să fie un oras plutitor în adevăratul sens al cuvântului, cu şcoli, parcuri, spital, cazino, galerii de artă, centre comerciale şi, bineînţeles, aeroport. Pasagerii vor putea să coboare şi să viziteze ţările pe lângă care trec, când vaporul opreşte pentru aprovizionare, dar şi în timpul mersului.
Compania va afişa un program cu locurile prin care va trece vaporul-oraş şi datele când va fi acolo, iar rezidenţii se pot întoarce oricând pe vas, chiar şi în timp ce acesta se deplasează.
Freedom Ship ar urma să fie alimentat cu ajutorul panourilor solare şi a energiei valurilor. Nava ar urma să plece de pe coasta de est a Statelor Unite, traversând Oceanul Atlantic spre Europa şi de acolo în Marea Mediterană. S-ar întoarce apoi pe lângă Capul Bunei Speranţe, ocolind Africa şi îndreptându-se spre Australia.
Drumul continuă spre estul Asiei, în Pacific şi încheie primul an în apropierea Chinei, urmând ca iarna să o petreacă pe coasta de vest a SUA. Înconjoară apoi America de Sud şi se întoarce la destinaţia iniţială, completând astfel călătoria de doi ani în jurul lumii.