Tehnologia e pe cale să atingă puncte care până în urmă cu 100 de ani ar fi părut de domeniul ficțiunii, deci nu strică să folosim acest pretext pentru a trece în revistă câteva gadgeturi care nu lipsesc din casa lui Musk și care, probabil, ți-ar prinde bine și ție.
În cele ce urmează ți-am pregătit, așadar, o scurtă listă cu câteva gadgeturi care nu ar trebui să lipsească din nicio casă inteligentă.
Becuri inteligente
„Smart lightingul” (sau iluminatul inteligent) te poate ajuta nu numai să îți transformi casa într-un cuib perfect controlat, ci și să faci economii importante. Ce face acest tip de iluminat? Îți permite să gestionezi de la distanță, de obicei prin intermediul unei aplicații instalate pe telefonul mobil, luminile din casă. Poți controla intensitatea luminii, culoarea pe care o emit becurile, și, dacă becurile au și micro-boxe încorporate, atunci le poți folosi inclusiv pentru a pune muzică în locuință.
Gadgeturi cu utilitate multiplă
Aici putem include, de exemplu, smarthwatchul, pe care îl poți folosi pentru o mulțime de lucruri interesante: pentru a citi ultimele știri, pentru a-ți programa cantitatea de apă pe care vrei s-o consumi în ziua respectivă sau pentru a-ți spune cum să ajungi în aproape orice loc de pe glob în cel mai scurt timp posibil. Un exemplu mai puțin comun ar putea fi binoclul, care poate fi folosit atât pentru drumețiile pe munte, dar și pentru o zonă mai inedită: astronomia. Un simplu exemplu: poți folosi o mulțime de binocluri de la spy-shop.ro (și) pentru a privi stelele, în cazul în care ești pasionat de astrofizică.
Homekit Apple, Amazon sau Google
Amazon Echo (Alexa) sau Home de la Google sunt alte gadgeturi care îți vor transforma casa într-una inteligentă. Pe lângă faptul că Alexa sau Home te pot ajuta (inclusiv) să controlezi sistemul de „smart lighting” din casă, acestea pot fi asociate și cu dispozitive precum switch-uri WeMo sau termostate Nest. În plus, Alexa a devenit punctul central al multor forme de inteligență precum Wink, SmartThings sau Logitech Harmony, deci nu ai, în teorie, niciun motiv să nu investești în aceste mici bijuterii care nu numai că îți fac viața mai ușoară, dar îți și transformă casa într-un adevărat hub tech.
Aspirator wireless
În această listă ai putea strecura și un gadget util, care te va ajuta (la modul real) să reduci timpul pe care îl dedici curățeniei. Un aspirator wireless, pe care îl poți programa și care îți permite să îl controlezi din orice punct al casei îți va ușura, cel mai probabil, viața. De regulă, cele de ultimă generație au telecomenzi pentru touchscreen și pot fi comandate să meargă oriunde. Mai mult, pot fi programate să curețe încăperile atunci când nu ești acasă.
Gadgeturile potrivite îți pot transforma casa într-una modernă, inteligentă. Lista de mai sus e doar una orientativă, în care poți adăuga oricare alt gadget care consideri că ți-ar putea ușura exponențial viața.
Foto: Shutterstock