Un nou anunț imobiliar a devenit viral! De data aceasta garsoniera se află în București. În urmă cu două luni, o garsonieră de 11 metri pătrați din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca a devenit faimoasă pe internet după ce fusese scoasă la închiriat cu 200 de euro.
În martie s-au împlinit doi ani de la declararea pandemiei de Covid 19, o perioadă cu buleversări pe toate palierele: chiriile au scăzut, prețul caselor a crescut, piața locurilor de muncă s-a prăbușit. După ridicarea tuturor restricțiilor, oamenii sunt în căutare de chilipiruri mai ales în domeniul imobiliar.
În Capitală o garsonieră de 21 de mp din Drumul Taberei se vizionează cu preț de intrare. Proprietara a fost exasperată de telefoanele „cumpărătorilor” care o fac să piardă timpul cu întrebări inutile. Astfel că s-a gândit să percepă o taxă de intrare de 10 lei pentru a permite accesul celor interesați.
Conform anunțului imobiliar de pe anunțul.ro garsoniera de 21 mp este semidecomandată, și se află la parter într-un bloc de 4 etaje din Drumul Taberei. Prețul este de 25.000 de euro.
"Citiți anunțul: de vânzare garsonieră 21 mp plus 2 mp, spații de depozitare pe palierul blocului, lângă City Hotel. Acte la zi, parter/4, proprietar, stradal, dus și wc în interiorul garsonierei. Căldură, apa calda non stop Radet, întreținere mica, aer cond, geam cu vedere către bulevard, izolata, interior, exterior, aragaz, cuptor electric. Nu are gaze. Bloc curat camere video. Nu fac vizionari pt. negocieri preț fix, taxa vizionare 10 lei (zece lei) bilet transport. Nu sunați inutil daca nu aveți toți banii cash, fară bănci."
”Nu înțeleg ce citesc și vor să se afle în treabă”
„Am avut 70 de telefoane și vizionări aiurea în ultima lună, așa că am pus preț de vizionare, că și pe mine mă costă tramvaiul dus întors până acolo. Am pus poze, se vede foarte clar în ce fel de bloc e. I-am exclus și pe ăia cu băncile, că nu dau credite pentru 21 de mp, cât are garsoniera, așa că de când am scris toate astea în anunț s-au mai potolit. Mai primesc telefoane cu întrebări din astea de bărbați, că ăia nu înțeleg ce citesc și vor să se afle în treabă, deși scrie clar: preț fix, nenegociabil. Că de când a început războiul toți vor cu 20.000, păi eu am dat pe ea 23, cum s-o dau cu 20.000?”
Anunțul imobiliar de la București tinde să rivalizeze cu celebra garsonieră de 11 mp de la Cluj, care a stârnit un val de glume pe internet legate de suprafața de locuit.
Foto anuntul.ro