Ministerul Culturii comunicând că nu şi-a dat avizul pentru amplasarea acestora în spaţii publice.
Şeful Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Gorj, Pompiliu Ciolacu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că Ministerul Culturii a solicitat îndepărtarea celor două busturi, la fel cum a solicitat şi îndepărtarea bustului lui Sergiu Nicolaescu, expus într-un spaţiu public fără avizele legale.
Ciolacu a precizat că a informat Primăria Târgu-Jiu despre demersurile Ministerului Culturii, municipalitatea urmând, la rândul său, să solicite Consiliului Judeţean Gorj îndepărtarea busturilor soţilor Tătărăscu, amplasate în apropierea Muzeului Judeţean "Alexandru Ştefulescu", instituţie subordonată CJ Gorj.
Busturile sunt amplasate într-un parc care poartă numele Arethiei Tătărăscu, lucrarea dedicată acesteia fiind inaugurată în toamna anului trecut, la doi ani după ce fusese inaugurat cel dedicat lui Gheorghe Tătărăscu. Ambele lucrări au fost realizate de artistul plastic Paul Popescu din Târgu-Jiu, unul dintre cei care au criticat anul trecut modul în care a fost realizată restaurarea Porţii Sărutului, el având anul acesta o întâlnire cu fostul secretar de stat Radu Boroianu din Ministerul Culturii, ocazie cu care a discutat inclusiv despre cele două busturi ale soţilor Tătărăscu.
"Domnul ministru Boroianu, după ce ne-am cunoscut cu ocazia vizitei de la Târgu-Jiu, spunea că, personal, o găseşte prea «sexoasă», dar eu am realizat lucrarea folosindu-mă după fotografii şi tablouri de epocă, în care apare Arethia Tătărăscu. Dacă e să privim lucrurile în faţă, în perspectiva felului în care arăta Arethia Tătărăscu, pot să spun că ea chiar era o damă bine şi sânii reprezentau ceva. Pe mine, în mod oficial, nu m-a informat nimeni despre vreo problemă la aceste busturi, dar am auzit discuţii pe această temă. Am şi acum macheta în care am turnat acel bust şi, dacă e nevoie, pot să-i aduc modificări pentru a realiza un bust diferit de cel actual" , a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX artistul plastic Paul Popescu.
Arethia Tătărăscu a trăit între 1889 şi 1968, fiind preşedintă a Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene. Ea l-a invitat pe Constantin Brâncuşi să realizeze la Târgu Jiu Ansamblul Monumental "Calea Eroilor", ansamblu care include Coloana fără Sfârşit, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Aleea Scaunelor.
Bustul lui Sergiu Nicolaescu inaugurat pe 6 decembrie în centrul municipiului Târgu-Jiu va trebui dat jos de pe soclu şi înlocuit cu un altul, după ce Ministerul Culturii (MC) a anunţat autorităţile locale că nu îşi dă avizul pentru amplasarea operei respective într-un spaţiu public.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu, a declarat, pe 10 aprilie, corespondentului MEDIAFAX că Ministerul Culturii a trimis municipalităţii o adresă în care precizează că expunerea bustului nu poate fi avizată, întrucât "nu are nimic în comun cu expresia marelui regizor".