Rapperul, care are la activ o serie de mixtape-uri cu titlul premonitoriu "Hurry Up & Die" (Grăbeşte-te şi mori), se afla duminică în zori la volanul unui Porsche, în Queens, când un individ aflat pe motocicletă a deschis focul asupra lui, a explicat poliţia.
Chinx, pe numele său real Lionel Pickens, a fost declarat mort la spital, iar un alt pasager din maşina lui a primit îngrijiri pentru plagă împuşcată. Poliţia nu a arestat niciun suspect şi nici nu a găsit un mobil pentru această crimă.
Rapperul a devenit cunoscut în lumea hip-hop-ului în 2012 cu piesa 'I'm a Coke Boy' - un fel de imn închinat stilului de viaţă al traficanţilor de droguri. Un remix al piesei a fost întregistrat cu Puff Daddy. Chinx a colaborat recent şi cu Young Thug.
Cunoscutul rapper Jay-Z - crescut şi el într-un cartier sărac din New-York - i-a adus un omagiu lui Chinx, lansând totodată un apel la încetarea violenţei urbane.
Tată a doi copii, Chinx a fost crescut de bunica lui, deoarece mama sa avea probleme cu drogurile. El s-a orientat de spre muzică foarte tânăr, ca mijloc de exprimare. Porecla Chinx a primit-o în închisoare.