Astfel, crearea și respectarea unei rutine de bază pentru îngrijirea părului poate părea dificilă la prima vedere, din cauza numeroaselor produse existente pe piață. Cu toate acestea, dacă iei în calcul câțiva pași de bază și alegi produsele de styling și îngrijire în acord cu nevoile părului tău, vei putea concura chiar și cu David Beckham. Doar la felul în care îți arată frizura, evident.
Informează-te asupra tipului de păr
Întrucât toate lucrurile pornesc de la o bază bine structurată, trebuie să cunoști, mai întâi, caracteristicile tipului de păr. Scalpul gras este caracterizat prin secreție excesivă de sebum, așadar firul va arăta în majoritatea timpului fără vitalitate, volum, cu un aspect tern, încărcat, predispus la apariția mătreții.
Poți recunoaște cu ușurință părul uscat pentru că are o textură aspră, fără luciu, ce aduce după sine probleme legate de încurcarea firelor, ceea ce îl va face greu de pieptănat. Părul mixt este o combinație între cel gras și uscat, așadar trebuie să ai în vedere îngrijirea atentă a vârfurilor casante.
Dacă ești un împătimit al părului vopsit, atunci ar fi bine să te concentrezi asupra nivelului de hidratare pe care firul îl primește, fiind tratat chimic. În schimb, părul normal secretă o cantitate obișnuită de sebum, ceea ce înseamnă că nu te vei lovi de multe probleme în ceea ce privește îngrijirea sa.
Alege produse eficiente pentru părul tău
Acum că ai aflat caracteristicile fiecărui tip de păr, este momentul să alegi produsele de îngrijire și styling care te vor ajuta să obții un look de invidiat. În primul rând, acest proces începe cu o curățare corectă și completă, atât a scalpului, cât și a firului de păr.
Din acest motiv, șamponul joacă rolul de a înlătura impuritățile și pregătește cuticula să primească substanțele nutritive de care are nevoie. Mai mult, frecvența spălărilor poate varia în funcție de necesitate sau preferințe, așa că este recomandat să te speli de două sau trei ori pe săptămână.
Deoarece fiecare tip de păr are nevoie de hidratare, pentru a căpăta un aspect sănătos, apelează cu încredere la un balsam. Utilizat după șamponare, balsamul poate ajuta la sporirea nivelului de hidratare a părului, reduce aspectul firelor casante și asigură o pieptănare ușoară.
După ce ți-ai uscat părul cu delicatețe, ajutat fiind de un prosop, a sosit momentul să-i adaugi un plus de personalitate. Acest lucru îl vei realiza cu produse de styling, precum ceara si gel de par care vor adăuga un plus de textură și strălucire naturală frizurii tale. În plus, nu va fi nevoie să-ți faci griji - aceasta va rezista fără probleme pe durata întregii zile.
Planifică vizite regulate la salonul de frizerie
Pentru a te asigura că podoaba capilară arată impecabil tot timpul, vizitele la salonul de frizerie ar trebui programate cât mai des. În acest fel, vei căpăta mai multă încredere în persoana care are grijă de părul tău și vei putea primi sfaturi esențiale din partea unui profesionist.
În plus, cu ajutorul unui frizer vei putea opta pentru un stil care să te avantajeze din toate punctele de vedere. Pentru că acest lucru ține în mare măsură de fizionomia ta, un profesionist te va ajuta să-ți pui în valoare caracteristicile.
Pe scurt, rutina de îngrijire a părului tău nu trebuie să includă o mulțime de pași, pentru ca rezultatul să fie cel dorit. Ține mereu cont de nevoile părului tău, acordă-i atenția cuvenită și bucură-te de el în fiecare zi!
Sursa foto - Unsplash