John Doherty, un instalator englez, a castigat recent la loteria nationala 14.671.343 lire sterline. Fara sa se laude cu acest lucru, omul si-a incasat banii, iar a doua zi s-a intors la reparat toalete.
Omul recunoaste ca si-a rezervat o vacanta in Florida, dar pana sa plece a mai mers la munca.
"Imi place meseria mea. O practic de mult timp si vreau sa fac asta in continuare. Am multi clienti loiali, care apeleaza mereu la mine, si nu-i pot lasa balta. Continui sa onorez intelegerile avute inainte de a castiga", a spus el in presa engleza.
Englezul este instalator din 1984 si spune ca nu si-a imaginat vreodata ca va castiga marele premiu. De asemenea, acum spune ca nu ar putea sa stea acasa, fara sa faca nimic.
"Oamenii care apeleaza la serviciile mele sunt in general batrani. Multi dintre ei m-au tratat intotdeauna bine si vreau sa pastram aceeasi relatie", a mai spus el.
John spune ca va rari putin programul de munca si ca va lucra 4 zile pe saptamana.
Pentru a celebra castigarea marelui premiu de 14 milioane de lire sterline, acesta, impreuna cu familia, a comandat pizza de 45 de lire :)