Spectacolelor selecţionate li se adaugă noi şi noi evenimente conexe: concerte, proiecţii de filme, expoziţii, lansări de cărţi şi reviste, ateliere, simpozioane, conferinţe, dezbateri.


Eterna preocupare a oamenilor de teatru – “Cum facem invizibilul - vizibil?” – îşi va găsi reprezentarea în “Spaţiul GIGI CĂCIULEANU”.

Atelierele de COREOSOFIE “Vânt, Volume, Vectori” propun filosofia Teatrului Coregrafic: transformarea energiilor invizibile ale Vântului în Volumele vizibile ale corpului, prin Vectorii dansului.

Gigi Căciuleanu

Director artistic, coregraf, pedagog şi “animator” de Teatru Coregrafic, Gigi Căciuleanu s-a format sub influenţa directă a două dintre stelele dansului contemporan: Miriam Răducanu şi Pina Bausch. Deţinător a numeroase şi prestigioase premii, printre care Premiul Special UNITER (2010) şi Premiul ROMAinDANZA pentru întreaga carieră (2011), Gigi Căciuleanu lucrează în întreaga lume şi, de mai bine de zece ani, conduce Compania Naţională de Balet din Santiago de Chile.

Fie că transpune în dans muzica lui Carl Orff din Carmina Burana (Teatrul Naţional Târgu-Mureş, 2012) sau pe cea a lui Mozart în spectacolul Mozart Steps (Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu, 2013), fie că rescrie în insolitul limbaj al Teatrului Coregrafic lumea lui Caragiale în memorabilul D’ale noastre (Teatrul Naţional Bucureşti, 2012) sau poezia bufonilor shakespearieni în dansuri renascentiste (în pregătire la Teatrul Bulandra), Gigi Căciuleanu animă, seduce şi îmblânzeşte spiritele artiştilor cu care lucrează.

Atelierele sale din cadrul FNT vor avea loc în perioada 26 – 30 octombrie.

Sunt invitaţi a se înscrie actori şi studenţi ai facultăţilor cu profil teatral, deschişi să accepte transformarea Actor – dansActor.

Completarea numărului limitat de locuri se face în ordinea înscrierilor. Acestea se primesc pe adresa de e-mail [email protected], până la data de 16 octombrie 2013.