Iti doresti armele faimosilor hoti Bonnie si Clyde? Vezi cum POTI PUNE MANA pe ele: FOTO
Pistoalele pe care le purtau celebrul cuplu de gangsteri Bonnie Parker si Clyde Barrow când au fost asasinaţi în Louisiana, în 1934, vor fi scoase la licitaţie la 30 septembire la Nashua.
Într-o licitaţie dedicată „gangsterilor, răufăcătorilor şi agenţilor de ordine” vor fi vândute revolverul Colt Detective Special calibrul 38 al lui Parker şi pistolul Colt modelul 1911 pe care îl purta Clyde, la 23 mai 1934, când au fost împuşcaţi de poliţie pe un drum secundar, în apropiere de Bienville Parish (Louisiana).

Casa de licitaţii deţine documente care atestă că armele sunt originale. Va fi supusă licitaţiei şi cutia de cosmetice a lui Parker, pe care poliţia a găsit-o în maşina gangsterilor, şi ceasul de buzunar al lui Clyde.
Licitaţia va putea fi urmărită pe internet şi cei dornici să participe pot deja să se înscrie pe site-ul casei de licitaţii.

Cuplul Bonnie şi Clyde a pus la cale o serie de jafuri la diferite bănci după Marea Recesiune din anul 1929. La vremea aceea instituţiile financiare erau denigrate, motiv pentru care acţiunile celor doi au fost salutate de către populaţiei ei fiind percepuţi ca duşmani ai marilor afaceri.
Cu timpul însă Bonnie şi Clyde au ucis cel puţin 11 poliţişti, iar popolaritatea lor a scăzut odată cu creşterea numărului de victime civile din timpul schimburilor de focuri.
Sursa: telegraph.co.uk