Soția cântărețului Kanye West, Kim, a pozat topless pentru fotografia de pe coperta revistei, cu mănuși negre lungi și afișând un zâmbet ce amintește de fosta vedetă de la Hollywood, Marilyn Monroe.
Revista aniversează astfel 34 de ani de apariție cu 'Marilyn Monroe a anului 2015'.
Kim Kardashian a postat pe contul său de Instagram un scurt videoclip de la ședința foto, pe fundal rulând melodia soțului său, Kanye West, 'All Day'.
În interviul pentru Vogue, Kim spune, răspunzând afirmațiilor că nu ar avea talent: 'Provoc pe oricine să încerce să facă tot ceea ce fac eu și apoi să îmi spună că nu am talent'.
Designerul Riccardo Tisci de la casa de modă Givenchy a declarat cu acest prilej că vedeta îi amintește de frumoasa Marilyn Monroe, însă Kim este mai mult decât un chip frumos cu un corp extraordinar.
Potrivit E! News, în 2014 designerul declarase despre Kim că este Marilyn Monroe a vremurilor noastre. 'Oamenii cred că este ca o păpușă, însă este puternică și deșteaptă', a mai spus cu acel prilej Riccardo Tisci.
Este a treia apariție a lui Kim Kardashian în paginile revistei Vogue, ea pozând anul trecut alături de soț pentru ediția americană a revistei și în luna februarie a acestui an pentru ediția australiană.