Intrat în cursa pentru o statuetă Oscar și distins cu Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin, Leviathan a stârnit admirație printre critici și controverse în Rusia, unde a fost perceput de unii oficiali ai regimului lui Vladimir Putin drept un film „anti-rusesc”. În cinematografele rusești nu a rulat în forma originală, din cauza legii care interzice înjurăturile în spațiul public.

Totodată, Ministrul Culturii, Vladimir Medinsky, a propus conceperea unor reguli care să împiedice proiecția filmelor ce „defăimează cultura națională”. Biserica Ortodoxă Rusă a reacționat și ea, prin purtătorul ei de cuvânt, citat de AFP: „E evident că e gândit special ca să servească audiența din Vest, sau mai degrabă elita din Vest, din moment ce reia deliberat mituri populare despre Rusia”, a spus arhiepiscopul Vsevolod Chaplin, recunoscând că nu a văzut filmul.

Leviathan,

Leviathan a fost descris drept „capodoperă” de „The Guardian” și de alte mari publicații ale lumii, iar recunoașterea lui a început la Festivalul de la Cannes, anul trecut, când a câștigat Premiul pentru scenariu.

Andrei Zviaghințev și Oleg Neghin semnează scenariul inspirat de întâmplări reale din Rusia. Personajul principal este un mecanic (Alexei Serebriakov) dintr-un orășel situat în Peninsula Kola, în nord-vestul Rusiei, care îl înfruntă cu toate puterile sale pe primarul (Roman Madianov) care a pus ochii pe terenul său.

Filmul a avut premiera în România la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, în octombrie, și va fi proiectat din 13 martie la Grand Cinema Digiplex Băneasa, Elvira Popescu, Cinema Studio, Union, Muzeul Țăranului Român, Movieplex București, Hollywood Multiplex, Cinema Victoria din Cluj, Cityplex Constanța, Cityplex Brașov.

Andrei Zviaghințev (50 de ani) este unul dintre cei mai apreciați regizori contemporani ruși. În 2003, a câștigat Leul de Aur la Veneția, cu filmul The Return.

Au urmat The Banishment, care a concurat pentru Palme d’Or în 2007, și Elena, distins cu Premiul Juriului Un Certain Regard în 2011. Nancy Condee, autoarea cărţii „The Imperial Trace: Recent Russian Cinema” şi specialistă în politicile culturale ruseşti şi sovietice la Universitatea din Pittsburgh, îl descrie pe Andrei Zviaghinţev ca fiind un regizor „foarte activ şi preocupat de problemele spirituale într-un cadru biblic, alegoric.

Este în mod evident un credincios adevărat, dar nu în sensul instituţional”, iar filmele sale sunt pline de „săgeţi îndreptate către cer, care te ridică sus, departe de realitatea decăzută”.