Îți vin în minte o mie de lucruri de făcut, ai în gând un scop final, te vizualizezi ca fiind „idolul femeilor”, dar nu știi de unde să începi? Este firesc să fie așa, dar important e să fii conștient că schimbările nu au loc peste noapte. Mai degrabă, mizează pe strategia pașilor mărunți, dar siguri. Ține cont că orice transformare vine din interior, așa că nu pune accent doar pe achiziția unor lucruri exterioare, ci caută să te dezvolți, să emani siguranță de sine și carismă. Chiar dacă poate părea imposibil, nu este atât de dificil pe cât ai tinde să crezi.
Mișcarea este esențială
Nu afli ceva nou, însă este important să-ți reamintim: să nu lași să treacă nicio zi fără măcar o jumătate de oră de alergat, plimbat în ritm alert, sală sau înot. Nu doar că te vei tonifia și te vei disciplina, dar cu timpul, atunci când vor apărea primele rezultate, vei începe să ai mult mai multă încredere în tine. În plus, nu se știe niciodată când o domnișoară cu forme perfecte te va ruga să îi așezi două gantere de câte 10 kilograme la aparatul de modelat fese braziliene. Până ca aceste scenarii să devină posibile, trebuie doar să perseverezi.
Dacă vei fi dispus să investești mai mulți bani, poți să optezi pentru un personal trainer care te va ghida zi de zi. În plus, nu este exclus să îți recomande proteine pentru sportivi pentru a obține rezultate mai rapide și mai de lungă durată. Cel puțin în primele luni, poți merge pe această variantă, căci un antrenor te va ajuta să urmezi un program de exerciții și o dietă adecvate organismului tău. După o vreme, te poți împrieteni și cu alți tineri care frecventează sala, veți discuta deschis despre rolul fiecărui antrenament în parte și vă veți simți bine.
Accesoriile fac diferența
Nicio femeie nu va recunoaște acest lucru, dar încă de la prima întâlnire are loc „o scanare” integrală a partenerului. Poate până acum nu ai pus accent pe detalii, dar să știi că accesoriile fac diferența. Dacă încă mai porți la mână ceasul chinezesc pe care îl aveai în primul an de facultate, ar fi bine să îl arunci și să îți cumperi unul de calitate. Dacă porți ochelari care nu te avantajează, poți opta pentru lentile de contact corective sau rame fancy care să îți dea un aer rafinat. Nu uita că femeile preferă mixul de eleganță și aer rebel, wild.
Tocmai de aceea, lângă ceas, poți să mai porți câteva brățări din piele, una de la un concert recent și alta de la vreun maraton. Cu siguranță nu vor fi ignorate de o potențială parteneră. De fiecare dată când ieși din casă, atunci când nu porți adidași sau sneakerși, ai grijă la încălțăminte. Pantofii cu vârfurile roase și tălpile tocite nu pot avea decât o singură destinație: pubela selectivă, asta pentru a-ți respecta promisiunile ecologice. În plus, nu uita să îți cureți pantofii și să îi dai cu cremă când ieși din casă, pentru că încălțămintea chiar poate fi o carte de vizită.
Un zâmbet seducător cucerește
Fumatul, cafeaua și vinul colorează dinții, îi îngălbenesc și facilitează depunerea tartrului. Nu spune nimeni că în acest caz ai avea nevoie de fațete albe ca faianța, ci doar de un detartraj și un periaj profesional și, la nevoie, o procedură de albire. Înainte de a te preocupa de aspectul strict estetic al danturii, asigură-te că nu ai nevoie de plombe și de alte reparații mai ample. Un zâmbet frumos și îngrijit mereu va fi cuceritor și, mai ales, de impact.
Nu e nevoie să-ți reamintesc că prima impresie contează și primele zece secunde de interacțiune cu o nouă persoană sunt cruciale. Este greu de crezut că într-un asemenea interval de timp nu vei avea ocazia de a vorbi, ba chiar de a zâmbi. Într-adevăr, serviciile medicale stomatologice sunt destul de scumpe, dar găsești cabinete în contract cu Casa Județeană de Sănătate, unde o parte din proceduri sunt decontate. În plus, având în vedere concurența acerbă din acest domeniu, poți găsi mereu vouchere de reducere și oferte.
Dincolo de toate aceste recomandări, nu ezita să citești foarte mult. Întotdeauna un bărbat va avea un șarm aparte dacă este și inteligent. Poți găsi numeroase cărți de psihologie și de leadership online și dacă vrei să aloci mai mult timp, poți împrumuta cărți de la prieteni sau poți să ți le cumperi singur. Nu este deloc un truism: cele mai bune investiții sunt cele pe care le faci în tine!
Sursă foto: unsplash.com