Eclipsa nu va putea fi văzută în România, dat fiind că, la momentul producerii sale, va fi zi în Europa, Africa şi Asia Centrală, însă va putea fi observată în America de Nord şi Sud, precum şi în regiunea Oceanului Pacific, informează Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti, informează cnn.com.
Fenomenul "Lunii sângerii" are loc deoarece Luna trece, în timpul eclipsei, prin umbra Pământului, care are culoarea roşiatică a unui apus din deşert.
Până la sfârşitul anului viitor, vor mai fi vizibile trei eclipse totale de Lună de acest tip, la un interval de aproximativ şase luni: pe 8 octombrie 2014, pe 4 aprilie 2015 şi, respectiv, pe 28 septembrie 2015.
Există trei tipuri de eclipse de Lună, în funcţie de poziţia Lunii faţă de conul de umbră a Pământului - în penumbră sau penumbrale, parţiale sau umbrale. Eclipsele de Lună nu au loc într-o anumită ordine.
Experţii de la NASA au comparat aceste patru eclipse umbrale succesive cu o mână de patru cărţi identice la poker, motiv pentru care au denumit acest fenomen "tetradă".
Ultima eclipsă totală de Lună, vizibilă din România, a avut loc pe 10 decembrie 2011. Următoarea eclipsă totală de Lună vizibilă în ţara noastră se va produce pe 28 septembrie 2015.