Pe de altă parte, în zicerile sale, cowboy-ul invocă cele 7, nu ştiu cât milioane de oameni care s-au exprimat la referendum în favoarea îndepărtării preşedintelui deşi oamenii aceia sunt orice numai politologi nu.

Mărturisind că, într-adevăr, nu am diploma în şpagat cu picioarele pe scaunele de conjunctură PSD şi PNL obţinută la şcoala de activişti politici Felix, am să exprim totuşi câteva impresii despre vânzoleala politică de peste vară.

Pentru că totul se învârte în jurul dihotomiei băsism/pucism, voi preciza că, la ultimele alegeri, am votat cu Crin şi apoi cu Băse. Fiind, aşadar, vaccinat împotriva ambelor epidemii majore care străbat ţara, îmi place să cred că nu trebuie să apelez la tradiţionalii ochelari de cal pe care cei infestaţi îi poartă cu abnegaţie.

Băse e clar un personaj care nu încape în graniţele funcţiei de preşedinte. După o istorie de mii de ani în care mentalul acestor meleaguri a fost dominat de ideea figurii providenţiale din fruntea ţării, românii au descoperit încet încet că funcţia de preşedinte, aşa cum scrie la cartea fundamentală, nu mai este cea de voievod atotputernic.

Deşi nu s-a demonstrat niciodată cu chestiuni concrete că Băse s-a substituit funcţiei de premier, retorica sa a lăsat să se înţeleagă acest lucru.

Pe de altă parte cred că Băse a fost un mincinos, dar nu în primul rând pentru motivul aflat acum la modă, că se întoarce la Cotroceni deşi a spus că nu doreşte să fie păstrat în funcţie de chestiunea cu cvorumul. Îl consider mincinos pentru că mesajul pe care s-a construit aura sa, cel de luptă împotriva corupţiei, a fost o gigantică păcăleală care nu poate fi mascată de arestarea istorică a lui Năstase.

Vânzoleala de peste vară avea nevoie de un pretext şi el s-a concretizat în lista aceea de 9 puncte prezentată la suspendare. Cele nouă erau, de fapt, două, povestea cu joaca de-a premierul a preşedintelui şi lipsa de neutralitate a aceluiaşi preşedinte.

Despre prima acuzaţie am spus, este admisibilă pe bază de poveşti şi impresii, cealaltă e o fiţă într-o ţară în care preşedintele interimar, adică alternativa, a fost neutru în interimatul său cam cum e Antena 3 de neutră.
Joaca de-a premierul a preşedintelui este o încălcare a Constituţiei.

Dar o procedură excepţională cum este cea de destituire a preşedintelui în timpul mandatului său trebuie declanşată de o încălcare gravă a Constituţiei, trădare de ţară, chestiuni de genul acesta.

Până la urmă americanii, în statul prezidenţiabil major al acestei lumi, au recurs la această procedură o singură dată într-o istorie de peste 200 de ani, în timp ce la noi cu un singur preşedinte se întâmplă de două ori acest lucru în interval de 5 ani.

De fapt, motivul cu preşedintele prea premier şi-a găsit ecou printre oameni doar din cauza măsurilor de austeritate pe care lumea le crede comandate de Băse. De fapt, ele au fost comandate de realitatea economică a acestei epoci, dovadă că populismul cu reîntregirea imediată a salariilor tăiate nu este pus în practică de guvernarea fostei opoziţii.

Cred că şi preşedintele salvator, care clama că-l trimite pe preşedintele jucător în neantul istoriei, este şi el mincinos. Dar nu cred că Antonescu e mincinos în primul rând pentru motivul aflat acum la modă, că nu se retrage după ce a spus că se retrage.

Cred că este mincinos pentru că pretinde că este liberal. Nu ştiu ce făcea profesorul de istorie Antonescu acum 20 de ani, dar sigur nu urmărea cam ce spunea Iliescu despre Radu Câmpeanu şi ceilalţi liberali. Antonescu a reuşit ceva de neimaginat în acei ani tulburi de după revoluţie, înhăitarea PNL cu Iliescu şi anturajul său.

Mai grav este că profesorul de istorie care ar fi trebuit să le povestească elevilor despre cum aşteptau liberalii salvarea din partea americanilor în zorii instaurării iadului bolşevic are, în momentul în care a ajuns preşedintele ţării, fie şi interimar, un discurs anti-american care i-ar fi produs orgasme şi Anei Pauker. Într-o lume în care liberalismul şi socialismul înseamnă albul şi negrul cromaticii politice, Crin Antonescu este griul.

Toată această operetă de vară nu se putea încheia decât în celula de elită a imposturii, CCR, acolo unde nişte carierişti politici poartă ilegal numele de judecători. În copilărie, în discuţiile părinţilor auzeam de o Aspazia lu’ Chirilă care era un personaj „pitoresc” în sat. Aspazia lu’ Băse, răpită din seraiul PSD, îmi aduce aminte de acel personaj.

Doamna judecător susţine, atunci când i se aduce aminte că iniţial a spus că referendumul ar trebui anulat şi nu invalidat, că ea nu vorbeşte ca un om de pe stradă dar, dacă o auzi, tocmai ai senzaţia că o tanti de pe stradă a ajuns accidental într-o postură de elită.

Pentru a satisface nişte orgolii meschine, dublate, desigur, de interese murdare, România ar trebui să fie un stat dualist precum pe vremuri Austro-Ungaria. Care să aibă, precum ilustrul predecesor, două parlamente, două guverne, şi, în plus faţă de respectivul exemplu, şi doi „împăraţi”.