După multe luni în care au existat zvonuri potrivit cărora actorul britanic ar fi semnat un contract pentru promovarea parfumurilor Dior, casa de modă a anunţat, miercuri, că Robert Pattinson este noua imagine pentru parfumurile bărbăteşti, informează accesshollywood.com.
"Casa Dior este încântată să anunţe că actorul Robert Pattison este noua imagine pentru parfumurile bărbăteşti Dior", au declarat reprezentanţii casei de modă, într-un comunicat.
"El şi-a arătat talentul de actor alegând filme cu tematici variate, precum «Aminteşte-ţi de mine/ Remember me», de Allen Coulter, «Apă pentru elefanţi/ Water for Elephants", de Francis Lawrence, în care a jucat alături de Reese Witherspoon, dar şi prin interpretarea faimosului personaj al lui Maupassant, Bel-Ami", a mai precizat casa de modă.
Totodată, Dior nu a menţionat niciunul dintre cele cinci filme din seria "Saga Amurg/ The Twilight Saga" în care actorul a jucat.
În octombrie, cei de la E! News scriau că Robert Pattinson a semnat un contract pe trei ani cu Christian Dior, pentru o sumă de aproximativ 12 milioane de dolari.
Jude Law, Natalie Portman şi Charlize Theron sunt câteva dintre starurile care au fost imaginea parfumurilor Dior.