Tanara americanca a reusit sa creeze "femeia invizibila", care dispare in peisajul urban din New York cu ajutorul picturii pe corp. Intregul proces dureaza cateva ore, iar modelele sunt pictate direct pe strada, pentru a reproduce cat mai fidel pe corpul lor imprejurimile.
Deoarece femeile care se lasa pictate sunt imbracate doar in boxeri si adidasi colorati, acest lucru atrage de multe ori atentia nedorita a trecatorilor si diverse comentarii, spune Trina Merry, insa acest lucru nu a descurajat-o, mai ales ca legea din SUA le permite oamenilor sa se dezbrace in public daca e pentru un scop artistic.
Dupa ce a pictat modele in fata Podurilor din Manhattan si Brooklyn, in Central Park, in fata Empire State Building sau Muzeului Guggenheim, Trina vrea sa se mute in San Francisco pentru a surprinde pe corpurile femeilor obiectivele turistice din oras.