Odihneasca-se in pace!, spunem noi, crestinii. Si-apoi huiduim, pentru ca nu ne place spectacolul.
Omul si-a luat adio. Asa cum a simtit, asa cum a gandit.
Si-a luat un adio frumos, de la fiecare in parte – politicieni, public, colegi de breasla – simtind ca lungul lui drum se poate sfarsi destul de repede.
Si-a dramuit, asa cum face orice regizor cu secventele lui, fiecare cadru cu grija.
A ales sa nu fie vazut uratit de moarte, si-a dorit sa fie amintit asa cum il stim toti din filmele lui.
A avut dreptul sa refuze mii de ochi hulpavi dupa drama, care sa se perinde molatec pe langa sicriu… era dreptul lui sa aleaga asa.